(1) Din motive de ordine și siguranță publică, în aplicarea prevederilor art. 14 alin. (1)-(3) din Regulamentul (UE) nr. 1.148/2019 se pot stabili ca substanțe aflate sub control național:
a) substanțele prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.148/2019 într-o concentrație mai mică, stabilită prin lege, decât valoarea-limită prevăzută pentru acestea în anexa I;
b) substanțele prevăzute în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1.148/2019 care depășesc o concentrație maximă stabilită prin lege;
c) alte substanțe decât cele prevăzute în anexele I și II la Regulamentul (UE) nr. 1.148/2019;
d) un amestec sau o substanță ce conține una dintre substanțele prevăzute la lit. a)-c) .
(2) Stabilirea substanțelor aflate sub control național în condițiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin modificarea/ completarea prezentei legi, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne.