(1) Drepturile unui operator de sistem ori ale unui participant în legătură cu garanțiile constituite în favoarea sa și/sau pe care le deține în legătură cu sistemul ori cu orice sistem interoperabil, precum și drepturile Băncii Naționale a României, ale băncilor centrale din statele membre ale Spațiului Economic European și ale Băncii Centrale Europene în legătură cu garanțiile deținute sau constituite în favoarea acestora nu sunt afectate de deschiderea procedurii de insolvență împotriva:

a) participantului la sistem sau la un sistem interoperabil;

b) operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant;

c) contrapărții Băncii Naționale a României, a băncii centrale dintr-un stat membru al Spațiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene;

d) oricărei terțe părți care a constituit garanțiile.

(2) Garanțiile prevăzute la alin. (1) pot fi executate în scopul realizării drepturilor garantate.

(3) În situația în care un operator de sistem a constituit o garanție în favoarea unui alt operator de sistem în legătură cu un sistem interoperabil, drepturile pe care operatorul de sistem care a constituit garanția le are asupra acelei garanții nu sunt afectate de deschiderea procedurii de insolvență împotriva operatorului de sistem beneficiar al garanției.