În situația dispunerii unei pedepse complementare în cazul persoanei juridice, judecătorul delegat cu executarea comunică o copie de pe dispozitiv, în funcție de persoana juridică vizată, după cum urmează:

a) Oficiului Național al Registrului Comerțului, pentru cazul în care persoana juridică respectivă este societate comercială, în vederea înscrierii mențiunii în Registrul comerțului computerizat pentru persoane juridice și persoane fizice;

b) Ministerului Justiției, pentru cazul în care persoana juridică se încadrează în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare, în vederea înscrierii mențiunii în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial - asociații, fundații și federații;

c) Tribunalului București, pentru cazul partidelor, în vederea înscrierii mențiunii în Registrul partidelor politice;

d) judecătoriei în circumscripția căreia își are sediul sindicatul, pentru cazul în care aceasta se încadrează în prevederile Legii dialogului social nr. 62/2011 , republicată, cu modificările ulterioare, în vederea înscrierii mențiunii în Registrul special;

e) judecătoriei în circumscripția căreia își are sediul societatea, pentru cazul în care aceasta se încadrează în prevederile Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările ulterioare, în vederea înscrierii mențiunii în Registrul societăților agricole;

f) instituției sau autorității publice competente cu înregistrarea activității respective, pentru persoanele juridice înființate prin acte normative;

g) Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Băncii Naționale a României și Autorității de Supraveghere Financiară, în cazul în care persoana juridică a fost condamnată pentru săvârșirea unor infracțiuni privind spălarea banilor ori finanțarea actelor de terorism;

h) inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție se află sediul persoanei juridice, pentru a verifica respectarea interdicției dispuse.