(1) Supravegherea respectării obligațiilor stabilite prin hotărârea prin care s-a acordat amânarea sau întreruperea executării pedepsei se face de către organul de poliție desemnat de instanță în cuprinsul hotărârii de amânare sau întrerupere a executării pedepsei.

(2) Organul de poliție prevăzut la alin. (1) sesizează de îndată instanța de executare, în cazul în care constată sau este încunoștințat cu privire la nerespectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile impuse.

(3) Unitățile prevăzute la art. 80 sunt obligate să încunoștințeze de îndată organul de poliție, în cazul în care constată nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 590 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 135/2010 .

(4) Informațiile prevăzute la art. 590 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 135/2010 se comunică judecătorului delegat cu executarea din cadrul instanței de executare. În cazul încălcării acestei obligații, judecătorul delegat poate sesiza instanța pentru revocarea amânării sau întreruperii executării pedepsei.