(1) În exercitarea profesiei, dieteticianul aplică știința nutriției și dieteticii în alimentația și educația pe teme de alimentație a pacienților/beneficiarilor de servicii de nutriție și dietetică, cât și a persoanelor ca subiect individual, atât a celor sănătoase, cât și a celor bolnave.
(2) Dieteticianul contribuie la definirea, evaluarea și controlul calității produselor și dietelor alimentare oferite pacienților/ beneficiarilor de servicii de nutriție și dietetică, ținând cont de principiile și obiectivele naționale de prevenție și sănătate publică relevante în sfera nutriției și alimentației publice. De asemenea, dieteticianul participă la toate programele de sănătate publică ce implică o componentă alimentară.
(3) Deciziile profesionale ale dieteticianului vor fi luate în limitele competenței sale profesionale, având în vedere interesul și drepturile pacienților/beneficiarilor de servicii de nutriție și dietetică, respectarea voinței acestora, grija față de sănătatea lor și față de sănătatea publică, principiile general-acceptate de nutriție și dietetică, nediscriminarea între pacienți/beneficiari de servicii de nutriție și dietetică, respectarea demnității umane și a celorlalte principii și reguli de etică și deontologie în nutriție și dietetică.
(4) Profesia de dietetician se exercită pe bază de libertate profesională în probleme specifice de nutriție și dietetică a pacienților/beneficiarilor de servicii de nutriție și dietetică, fără îngrădiri administrative privind prescrierea de măsuri dietetice și de nutriție. Principiul independenței profesionale conferă dieteticianului dreptul de inițiativă și decizie în exercitarea actului profesional, cu asumarea răspunderii pentru calitatea acestuia, în limitele respectării de către pacienți/beneficiari de servicii de nutriție și dietetică a indicațiilor dietetice primite.