LexistoriaDreptul la drept.

Lista celor mai reprezentative servicii aferente unui cont de plăți care fac obiectul unui comision la nivel național și terminologia standardizată

Azi

Legea 258/2017 · 2 articole

Articolul 5

(1) Lista celor mai reprezentative servicii aferente unui cont de plăți, denumită în continuare Lista, cuprinde termenii și definițiile pentru fiecare dintre serviciile identificate, utilizându-se un singur termen pentru fiecare serviciu pentru a se asigura utilizarea unei terminologii standardizate de către prestatorii de servicii de plată, astfel încât consumatorii să înțeleagă și să compare comisioanele percepute.

(2) Lista se stabilește în baza standardelor tehnice adoptate de Comisia Europeană privind terminologia standardizată pentru acele servicii care sunt comune unei majorități a statelor membre, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei.

(3) Lista se adoptă prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 3 luni de la intrarea în vigoare a standardelor tehnice adoptate de Comisia Europeană.

(4) Lista cuprinde cel puțin 10 și cel mult 20 dintre cele mai reprezentative servicii care fac obiectul unui comision, servicii oferite cel puțin de un prestator de servicii de plată la nivel național, și integrează terminologia standardizată la nivelul Uniunii Europene.

(5) Lista cuprinde serviciile care:

a) sunt cel mai frecvent utilizate de consumatori în legătură cu contul lor de plăți;

b) generează cel mai mare cost pentru consumatori, la nivel global și pe unitate.

(6) Lista nu va cuprinde serviciile utilizate de consumatori pentru interogarea conturilor lor de plăți, servicii pentru care nu se percep comisioane.

Articolul 6

(1) La fiecare 4 ani de la data publicării Listei, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu sprijinul Băncii Naționale a României, evaluează, în conformitate cu prevederile art. 5 , Lista celor mai reprezentative servicii, în vederea actualizării acesteia.

(2) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu sprijinul Băncii Naționale a României, notifică serviciilor Comisiei Europene și Autorității Bancare Europene rezultatul evaluării și, acolo unde este cazul, propunerea de actualizare a Listei celor mai reprezentative servicii.

(3) Lista prevăzută la art. 5 alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, ca urmare a actualizării terminologiei standardizate de către Autoritatea Bancară Europeană.

(4) Prestatorii de servicii de plată utilizează, atunci când oferă informații consumatorilor, termenii și definițiile din Lista actualizată.