Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 34, alineatul (6¹) se modifică și va avea următorul cuprins:(6¹) În cazul în care angajatorul se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar este obligat să elibereze salariaților, în termen de maximum 60 de zile calendaristice, un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, conform prevederilor alin. (5), să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă.

2. La articolul 260 alineatul (1), după litera s) se introduce o nouă literă, lit. s¹), cu următorul cuprins:s¹) încălcarea prevederilor art. 34 alin. (6¹), cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei;