(1) În cazul decesului asiguratului sau pensionarului agricultor, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană, care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul ori moștenitorul, în condițiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedește că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

(2) Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în curs.

(3) Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie aflat în întreținerea sa și care nu are un drept propriu de asigurări sociale.

(4) Se consideră membru de familie, în sensul prezentei legi:

a) soțul;

b) copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau încredințați spre creștere familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani;

c) părinții și bunicii oricăruia dintre soți.

(5) Ajutorul de deces cuvenit pentru un membru de familie reprezintă jumătate din cuantumul prevăzut la alin. (2).

(6) Ajutorul de deces se achită în termen de 24 de ore de la solicitare, de către casa teritorială de pensii, în cazul pensionarului agricultor, asiguratului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.

(7) Dreptul asiguraților la ajutorul de deces nu este condiționat de îndeplinirea unui stagiu de cotizare.