(1) Sumele încasate necuvenit, cu titlu de prestație de asigurări sociale pentru agricultori, ca urmare a unei infracțiuni săvârșite de beneficiar, se recuperează de la acesta, de la data primei plăți a sumelor necuvenite până la recuperarea integrală a prejudiciului.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1), rămase nerecuperate de la asigurații decedați, se recuperează de la moștenitori, în condițiile dreptului comun.
(3) Recuperarea debitelor restante se face potrivit dispozițiilor legale privind colectarea creanțelor fiscale.