În aplicarea prevederilor prezentei legi, casele teritoriale de pensii îndeplinesc, în principal, următoarele atribuții:

a) colectează și virează contribuțiile de asigurări sociale plătite de asigurați în baza contractului de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) și contribuțiile pentru bilete de tratament balnear, în condițiile legii;

b) urmăresc încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, altele decât cele administrate de ANAF;

c) iau măsuri, în condițiile legii, pentru dezvoltarea și administrarea eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii, precum și pentru asigurarea integrității acestuia;

d) abrogată;

d¹) stabilesc și plătesc, conform legii, drepturi de pensii, precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special;

e) abrogată;

f) abrogată;

g) abrogată;

h) abrogată;

i) aplică prevederile convențiilor internaționale de asigurări sociale, la care România este parte, precum și ansamblul reglementărilor comunitare și dezvoltă relații cu organisme similare în domeniul asigurărilor sociale din alte țări, în limita competențelor prevăzute de lege;

j) organizează selecția, pregătirea și perfecționarea profesională a personalului propriu;

k) asigură introducerea, extinderea, întreținerea și protecția sistemelor automate de calcul și de evidență;

l) asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispozițiilor prezentei legi;

m) abrogată;

n) asigură exportul în străinătate al prestațiilor stabilite potrivit reglementărilor legale în domeniu;

o) îndeplinesc orice alte atribuții stabilite prin dispoziții legale.