(1) Persoanele ale căror drepturi de pensie, acordate de casele teritoriale de pensii în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2015, care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul pensiilor militare de stat, cât și în sistemul public de pensii pot solicita recalcularea pensiei prin excluderea perioadelor realizate în sistemul pensiilor militare de stat.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) se păstrează dreptul la categoria de pensie de care beneficiază la data recalculării, considerându-se îndeplinite condițiile de acordare a dreptului. Punctajul mediu anual rezultat în urma recalculării este cel corespunzător stagiilor de cotizare realizate în sistemul public de pensii, la care se aplică, potrivit art. 170 , indicele de corecție corespunzător datei înscrierii la pensie.

(3) În cazul pensiilor anticipate parțiale, recalculate conform prevederilor alin. (1) , se păstrează procentul de diminuare de la data stabilirii sau, după caz, de la data recalculării acestora.

(4) În situația reglementată la alin. (1) și (2) , perioadele asimilate stagiului de cotizare se iau în calcul în unul dintre sisteme, în urma exprimării opțiunii de către beneficiar.

(5) Drepturile rezultate în urma recalculării se cuvin și se acordă începând cu luna următoare solicitării.