LexistoriaDreptul la drept.

Contribuția de asigurări sociale

Azi

Legea 263/2010 · 24 articole

Abrogat la 1 septembrie 2024 · înlocuit de Legea pensiilor. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 27

(1) Contribuabilii sistemului public de pensii sunt cei care datorează contribuții de asigurări sociale și sunt prevăzuți, în mod expres, de Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

a) persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, cele care realizează venituri ca urmare a desfășurării unor activități independente, precum și cele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

b) persoanele juridice și fizice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorilor.

(2) Sunt contribuabili ai sistemului public de pensii și persoanele fizice care sunt asigurate, conform prezentei legi, pe baza contractului de asigurare socială.

(3) Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt prevăzute în Codul fiscal .

Articolul 28

(1) Condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea asiguraților din sistemul public de pensii pot fi normale, deosebite și speciale.

(2) Abrogat.

Articolul 29

(1) Sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora.

(1¹) Locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă, în baza avizelor a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 1 septembrie 2023, sunt locuri în condiții deosebite de muncă, potrivit legii, până la normalizarea de către angajator a condițiilor de muncă.

(1²) Perioada de activitate desfășurată în locurile de muncă prevăzute la alin. (1¹) constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează contribuția de 4% potrivit prevederilor art. 138 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Abrogat.

Articolul 30

(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

c) Abrogată;

d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1 ;

e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3 ;

f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4 .

g) activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare.

h) sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj.

i) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui.

j) sectorul construcții mașini, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase și pieselor cu modele ușor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forță în secțiile de forjă; turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel în turnătoriile de cuzineți; activitatea desfășurată de către ingineri, subingineri și tehnicieni, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în secțiile de producție respective;

k) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice extracției minereurilor, care a ocupat următoarele funcții: adjunct șef carieră, adjunct șef depozit, adjunct șef uzină, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflantă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formație de lucru, inginer șef investiții, inginer șef producție, instalator, laborant, lăcătuș, lăcătuș mecanic, lăcătuș mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic mașini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafață, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucrător așchiere, revizor tehnic, șef carieră, șef laborator control tehnic de calitate, șef depozit, șef secție, șef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formație de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician;

l) activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfășurată de către persoanele încadrate în muncă la S.C. ArcelorMittal Roman.

(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) încadrate în condiții speciale de muncă în baza avizelor menținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 924/2017 pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sunt locuri de muncă în condiții speciale de muncă.

(3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b) , perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

(4¹) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. a) , perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități miniere, în subteran, cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în luna respectivă, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor, din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

(4²) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activitățile dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. g) , în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

(4³) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. h) , perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care personalul din sectorul construcții nave a desfășurat activități la locuri de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

(4⁴) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i) , în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă.

(4⁵) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. j)-l) , perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. j)-l) în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

(5) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă.

Articolul 31

(1) În situația contractului de asigurare socială contribuția de asigurări sociale se datorează de la data încheierii acestuia, în aceeași cotă prevăzută de Codul fiscal pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, în înțelesul Codului Fiscal .

(2) Asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) datorează cota de contribuție de asigurări sociale conform prevederilor Codului fiscal .

Articolul 32

(1) Plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (2) se face lunar de către aceștia sau, în numele lor, de către orice altă persoană, în contul casei teritoriale de pensii la care sunt asigurați, în baza contractului de asigurare.

(2) Plata contribuției de asigurări sociale, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2) , se poate face și anticipat, pe o perioadă de cel mult 12 luni.

Articolul 33

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul asiguraților sistemului public de pensii, cu excepția acelora care sunt asigurați în baza contractului de asigurare socială, este prevăzută în Codul fiscal .

Articolul 34

Abrogat la 1 ianuarie 2018 · de OUG nr. 103/2017

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.

Articolul 35

Abrogat la 1 ianuarie 2018 · de OUG nr. 103/2017

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.

Articolul 36

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale pentru asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (2) o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puțin decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Articolul 37

(1) Nu se datorează contribuție de asigurări sociale asupra sumelor expres exceptate, prevăzute în Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Sumele asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale nu se iau în considerare la stabilirea prestațiilor din sistemul public de pensii.

Articolul 38

Abrogat cel târziu la 1 aprilie 2018 · de OUG nr. 103/2017

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat

Articolul 39

(1) Contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale conform Codului fiscal se plătește lunar de către angajator împreună cu contribuția de asigurări sociale pe care acesta o datorează, după caz, în calitate de contribuabil, bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2) Contribuția la fondul de pensii administrat privat, care este parte din contribuția de asigurări sociale prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii, se transmite de CNPP fondurilor de pensii administrate privat.

(3) Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care plătitorii au depus declarația nominală de asigurare, CNPP transmite fiecărui administrator lista nominală de virare a sumelor către fondul de pensii pe care acesta îl administrează.

(4) Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care angajatorul a depus declarația nominală de asigurare, CNPP virează către fiecare fond de pensii administrat privat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma reprezentând contribuțiile datorate acestor fonduri.

Articolul 40

(1) În cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2) , termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.

(2) Pentru ceilalți asigurați ai sistemului public de pensii termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este prevăzut în Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 41

(1) Activitatea privind administrarea creanțelor provenind din contribuții de asigurări sociale, datorate de persoanele fizice sau juridice care au calitatea de angajator sau de entitățile asimilate angajatorilor, precum și de persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV , precum și constatarea și sancționarea contravențiilor se realizează de organul fiscal central, în baza prevederilor Codului de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.

(2) ANAF și CNPP colaborează și fac schimb de informații referitoare la declararea/achitarea contribuțiilor de asigurări sociale.

Articolul 42

Pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (2) activitatea de colectare a contribuțiilor de asigurări sociale se realizează de CNPP, prin casele teritoriale de pensii.

Articolul 43

Abrogat cel târziu la 1 aprilie 2018 · de OUG nr. 103/2017

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat

Articolul 44

(1) În situația persoanelor asigurate pe baza contractului de asigurare socială, plata cu întârziere a contribuției de asigurări sociale generează obligația de plată a unor dobânzi și penalități de întârziere, conform reglementărilor legale în materie. Cota dobânzilor și penalităților de întârziere este cea stabilită prin Codul de procedură fiscală .

(2) Sumele reprezentând dobânzi și penalități de întârziere se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat și se calculează conform reglementărilor legale în materie.

(3) Calculul dobânzilor și penalităților de întârziere se efectuează de către casa teritorială de pensii, competentă conform legii.

Articolul 45

(1) În sistemul public de pensii stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat și, după caz, de către angajator.

(1¹) În situația asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV care au depus declarația individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal se constată că venitul net/brut anual realizat la sfârșitul anului este mai mic decât 12 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată și aceștia au plătit contribuție de asigurări sociale, stagiul de cotizare se determină prin raportarea venitului la care s-a achitat contribuția de asigurări sociale la salariul minim brut pe țară garantat în plată.

(2) În situația persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (2) , asigurate pe baza contractului de asigurare socială, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care sa datorat și plătit, conform legii, contribuția de asigurări sociale, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere aferente.

(3) Dobânzile și penalitățile de întârziere datorate de persoanele prevăzute la alin. (2) se încasează de către casa teritorială de pensii competentă.

Articolul 46

Abrogat cel târziu la 1 aprilie 2018 · de OUG nr. 103/2017

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat

Articolul 47

(1) Contractul de asigurare socială poate fi reziliat la inițiativa oricăreia dintre părți, conform clauzelor prevăzute în contract.

(2) În cazul rezilierii contractului de asigurare socială, contribuțiile de asigurări sociale achitate nu se restituie, iar stagiul de cotizare realizat se valorifică la stabilirea dreptului de pensie.

Articolul 48

Abrogat la 1 ianuarie 2018 · de OUG nr. 103/2017

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.

Articolul 49

(1) În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:

a) a beneficiat de pensie de invaliditate;

b) a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă;

c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

d) a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 - 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii;

e) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale;

f) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani;

g) abrogată;

(2) Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior, conform prevederilor alin. (1) lit. b) , beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de perioadele asimilate dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare în condițiile prezentei legi.

(4) Perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) se valorifică pentru obținerea prestațiilor de asigurări sociale în condițiile prevăzute de prezenta lege.

Articolul 50

Stagiul de cotizare se certifică, la cererea asiguraților sistemului public de pensii, de către CNPP/casele teritoriale de pensii.