LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții tranzitorii

Azi

Legea 263/2010 · 25 articole

Abrogat la 1 septembrie 2024 · înlocuit de Legea pensiilor. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 158

(1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1) , sunt încadrate în condiții speciale.

(2) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001 în activitățile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1) , sunt încadrate în condiții speciale, constituie stagii de cotizare în condiții speciale, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare.

(3) Stagiile de cotizare realizate în grupa I de muncă, condiții speciale și/sau alte condiții de muncă mai mici de 2 ani, se valorifică în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare conform art. 55 alin. (1) lit. a) și tabelului nr. 1.

(3¹) Dovada vechimii în muncă în grupa I și/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

(3²) În situația în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I și/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau deținătorii legali de arhive.

(4) Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

(5) Prin documente verificabile se înțelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităților/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secția/atelierul/locul de muncă, precum și orice alte documente justificative.

(6) În situația în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activității în grupele I și/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alți deținători legali de arhive sunt obligați să pună la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice și/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislației în domeniu.

(7) În situația în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6) , se constată încălcări ale legislației privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă.

Articolul 159

(1) Pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. a) și art. 17 , dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege.

(1¹) În situații excepționale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă, declarate în condițiile legii, angajatorii au încetat activitatea și/sau dacă arhiva acestora nu mai poate fi identificată, perioadele prevăzute la art. 16 lit. a) pot fi valorificate pe baza informațiilor, respectiv datelor preluate din carnetele de muncă, existente în arhiva electronică creată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, dacă informațiile introduse în baza de date, în cadrul activității de preluare din carnetele de muncă, sunt identice cu cele din carnetele de muncă scanate. Arhiva electronică cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă, cât și carnetele de muncă scanate.

(1²) Dispozițiile alin. (1¹) vizează situațiile intervenite ulterior creării arhivei electronice.

(2) Abrogat.

(3) Pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. c) , dovada stagiului de cotizare, realizat în sistemul public de pensii, se face cu adeverința eliberată de casele teritoriale de pensii pe baza declarațiilor privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, a declarației individuale de asigurare, a declarației nominale de asigurare sau a contractului de asigurare socială, după caz.

Articolul 160

(1) Certificarea stagiului de cotizare, realizat anterior datei de 1 aprilie 2001, se face de CNPP, prin casele teritoriale de pensii, pe măsura preluării datelor din actele doveditoare prevăzute la art. 159 alin. (1) .

(2) Abrogat.

Articolul 161

(1) Cererile în legătură cu eliberarea actelor prevăzute de lege, prin care se face dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a stagiului de cotizare, necesare stabilirii drepturilor de pensie, sunt scutite de orice fel de taxe și comisioane.

(2) Cererile prevăzute la alin. (1) se soluționează în termen de 30 de zile de la data înregistrării.

Articolul 162

(1) În cazul în care în carnetul de muncă, în carnetul de asigurări sociale sau în oricare alt act prevăzut de lege au fost înregistrate salarii pe oră ori salarii pe zi, salariile lunare se vor calcula prin înmulțirea salariilor orare sau, după caz, zilnice cu numărul mediu de ore pe lună, respectiv cu numărul mediu de zile lucrătoare pe lună din perioadele respective, astfel:

a) 25,5 zile (204 ore) pe lună, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1978;

b) 24,5 zile (196 ore) pe lună, pentru perioada 1 ianuarie 1978 - 1 martie 1990;

c) 23,6 zile (189 ore) pe lună, pentru perioada 1 martie 1990-30 septembrie 1990;

d) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru perioada 1 octombrie 1990-1 ianuarie 1997;

e) 21,16 zile (169,33 ore) pe lună, pentru anul 1997;

f) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 1998;

g) 21,50 zile (172 ore) pe lună, pentru anul 1999;

h) 21,67 zile (173,36 ore) pe lună, pentru anul 2000;

i) 21,42 zile (171,36 ore) pe lună, pentru anul 2001;

j) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 2002;

k) pentru anul 2003 și în continuare numărul mediu de zile și, respectiv, de ore lucrătoare pe luni se vor calcula conform prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la zilele de sărbătoare legală.

(2) În situațiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare nu sunt înregistrate drepturile salariale, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă.

(3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963, pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, se utilizează:

a) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale;

b) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962 și pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale și nici nu sunt dovedite;

c) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962, în situația în care, prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare, rezultă, pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, un număr de puncte mai mic decât cel prevăzut la lit. b) .

(4) În situația în care, pentru perioade ulterioare datei de 31 august 1947, în documentele doveditoare sunt înregistrate drepturi salariale nedenominate, acestea vor fi denominate în funcție de reformele monetare.

(5) Prevederile alin. (3) și (4) se aplică pentru toate perioadele care constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, cu excepția perioadelor asimilate prevăzute de lege.

(6) Abrogat.

Articolul 162¹

Persoanele care, până la data de 1 ianuarie 2018, au beneficiat de plăți compensatorii, pentru care s-a achitat contribuția din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la determinarea punctajului lunar se utilizează suma obținută în urma aplicării asupra drepturilor primite a raportului dintre cota de contribuție individuală de asigurări sociale și cota de contribuție de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiții normale.

Articolul 163

(1) Pentru persoanele asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, la determinarea punctajului se ia în calcul, după caz, salariul minim pe economie, venitul asigurat stipulat în contractul de asigurare la care s-a achitat contribuția de asigurări sociale sau salariul, inclusiv celelalte drepturi, înregistrate în carnetul de muncă.

(2) Pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unități agricole cooperatiste, precum și pentru fiecare an de contribuție realizat de țăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992 *) privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, punctajul anual este 0,57255 puncte.

(3) Pentru perioadele de contribuție realizate conform Legii nr. 80/1992 *), republicată, cu modificările și completările ulterioare, la determinarea punctajului lunar se ia în calcul venitul asigurat la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

(4) Abrogat.

Articolul 164

(1) Pentru perioadele necontributive care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au constituit vechime în muncă utilă la pensie, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, sau salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective.

(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a)-c) , anterioare datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, sau salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective.

(3) Pentru perioadele recunoscute ca vechime în muncă, potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 , republicat, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează 1,5 salarii minime pe economie, brute sau nete, după caz, din perioadele respective.

(4) În situațiile prevăzute la alin. (3) , în care persoana a realizat și stagii de cotizare, la determinarea punctajului lunar al acesteia se utilizează salariul lunar, brut sau net, după caz, avut în perioadele respective, dacă acesta este mai mare decât 1,5 salarii minime pe economie.

(5) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) , realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează:

a) cuantumul pensiei de invaliditate, în situațiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a) ;

b) 25% din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective, în situațiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b) și c) .

(6) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. d) , realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data de 1 ianuarie 2006, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizațiilor de asigurări sociale.

(7) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. e) , realizate în intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2005 și data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale.

(8) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. f) , realizate în intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2006 și data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează 25% din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective.

Articolul 165

(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

(2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

(3) Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare este următorul:

a) perioada 1 martie 1970-1 septembrie 1983: – 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani; – 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani; – 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani; – 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;

b) perioada 1 septembrie 1983-1 aprilie 1992: – 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3-5 ani; – 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani; – 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani; – 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani; – 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani.

(4) Pentru perioadele de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare este cel înscris în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare.

(5) Salariile medii și minime pe economie, brute sau nete, după caz, pentru fiecare an, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt prevăzute în anexele nr. 7 și 8.

(6) Pentru perioadele anterioare anului 1938, precum și pentru perioada cuprinsă între 1939-1946 inclusiv, la stabilirea punctajului lunar se utilizează salariul mediu corespunzător anului 1938.

(7) Pentru perioadele anterioare anului 1949 se utilizează salariul minim corespunzător anului 1949.

Articolul 165¹

Adeverințele eliberate de angajatori sau de către deținătorii legali de arhive, precum și documentele necesare stabilirii și/sau recalculării drepturilor de pensie emise potrivit dispozițiilor legale în vigoare se certifică prin ștampilă și semnătură olografă a conducătorului entității sau a persoanei delegate în acest sens.

Articolul 166

La determinarea punctajelor lunare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, așa cum acesta a fost înscris în declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, în declarația de asigurare sau în contractul de asigurare socială.

Articolul 167

Abrogat cel târziu la 1 aprilie 2018 · de OUG nr. 103/2017

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat

Articolul 168

(1) Asigurații care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară cu 2%, 3%, respectiv 5%, beneficiază de o creștere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:

a) 16% pentru perioada 1 ianuarie 1967-1 ianuarie 1973;

b) 13% pentru perioada 1 ianuarie 1973-1 ianuarie 1978;

c) 14% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986;

d) 21% pentru perioada 1 iulie 1986-1 noiembrie 1990;

e) 15% pentru perioada 1 noiembrie 1990-1 aprilie 1991;

f) 14% pentru perioada 1 aprilie 1991-1 aprilie 1992;

g) 13% pentru perioada 1 aprilie 1992-1 ianuarie 1999;

h) 22% pentru perioada 1 ianuarie 1999-1 februarie 1999;

i) 17% pentru perioada de după 1 februarie 1999.

(2) Asigurații care au contribuit cu 4% la Fondul pentru pensia suplimentară beneficiază de o creștere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:

a) 26% pentru perioada 1 iulie 1977-1 ianuarie 1978;

b) 28% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986.

Articolul 169

(1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:

a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă;

b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005 , cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.

(3) De creșterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-2 noiembrie 2008 inclusiv, numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de legislația în vigoare în perioada respectivă.

(4) Prevederile alin. (1) se aplică prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009 .

(5) În situația în care cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual rezultat în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(4) este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menține acest cuantum până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de lege, se obține un cuantum al pensiei mai mare.

(6) Prevederile art. 100 lit. a) , referitoare la majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001, se aplică și persoanelor înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul 169¹

(1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, potrivit legii, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:

a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale;

b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică pensionarilor ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 și care, conform prevederilor legale în vigoare, nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009 , Legii nr. 218/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, art. 78² din Legea nr. 19/2000 , de prevederile art. 169 din prezenta lege, precum și de majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții speciale după data de 1 aprilie 2001.

(3) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (2) , la numărul total de puncte realizate de acestea până la data prezentei recalculări se adaugă numărul de puncte corespunzător majorării rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) , la determinarea punctajului mediu anual utilizându-se stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații.

(4) În situația în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(3) , rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.

(5) Recalcularea prevăzută la alin. (1)-(4) se efectuează în termen de 24 de luni, calculat de la data de 1 ianuarie 2016.

(6) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1)-(5) se cuvin și se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Articolul 169²

(1) Pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile art. 169¹ beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătorești, la stabilirea/ recalcularea pensiei aflate în plată sau, după caz, cuvenite la data de 31 decembrie 2015.

(2) În situația în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1) , rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât punctajul mediu anual aflat în plată, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.

(3) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018.

(4) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018.

Articolul 170

(1) Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat în condițiile art. 95 se aplică un indice de corecție calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat și valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflației pe anul 2011.

(2) Începând cu anul 2013, câștigul salarial mediu brut realizat, prevăzut la alin. (1) , este cel definitiv, cunoscut în anul precedent celui în care se deschide dreptul la pensie pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică.

(3) Indicele de corecție se aplică o singură dată, la înscrierea inițială la pensie.

(3¹) În situația în care indicele de corecție rezultat în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (2) este mai mic decât cel precedent calculat, se păstrează acesta din urmă.

(4) Punctajul mediu anual rezultat în urma aplicării indicelui de corecție reprezintă punctajul mediu anual realizat de asigurat, care se utilizează la determinarea cuantumului pensiei.

Articolul 171

La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv categoriile de pensii prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devin pensii în înțelesul prezentei legi.

Articolul 172

(1) Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la două sau mai multe sisteme de asigurări sociale care au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat, la stabilirea punctajului, perioadele respective se iau în calcul o singură dată.

(2) Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul de asigurări sociale și pensii pentru agricultori și la sistemul de asigurări sociale de stat, la stabilirea punctajului se cumulează veniturile asigurate din perioadele respective.

(3) Abrogat.

Articolul 173

(1) În cazul modificării numărului de urmași după intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru o pensie stabilită pe baza legislației anterioare, pensia de urmaș cuvenită soțului supraviețuitor se recalculează potrivit prezentei legi, cu păstrarea condițiilor existente la data deciziei inițiale.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul pensiilor de invaliditate stabilite pe baza legislației anterioare, la modificarea încadrării într-un alt grad de invaliditate.

Articolul 174

Litigiile care se referă la drepturile ce fac obiectul prezentei legi, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acesteia, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul.

Articolul 175

(1) Modelul contractului de asigurare socială și al actului adițional la acesta se aprobă prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Modelele deciziilor de pensie/indemnizații și pensii de serviciu prevăzute de legile cu caracter special se aprobă prin ordin al președintelui CNPP.

Articolul 176

La data intrării în vigoare a prezentei legi CNPP comunică conturile în care se virează sumele reprezentând contribuția de asigurări sociale.

Articolul 177

Abrogat cel târziu la 1 aprilie 2018 · de OUG nr. 103/2017

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat

Articolul 178

Cererile înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor soluționa conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de pensii.