LexistoriaDreptul la drept.

Producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor

Azi

Legea 266/2002 · 16 articole

Articolul 4

(1) Producerea în vederea comercializării, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor se realizează de către:

a) operatorii economici cu sediul social pe teritoriul României, persoane fizice sau juridice, înregistrați în acest scop și care au primit autorizație eliberată de autoritatea oficială desemnată;

b) alți operatori economici cu sediul social pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene, înregistrați în acest scop pe teritoriul unui stat membru, dar care prestează servicii pe teritoriul României, după caz.

(2) Operatorii economici - persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) lit. a) - pot fi înregistrați, la cerere, dacă fac dovada că dispun de dotările tehnico-materiale necesare și de personal care are cunoștințe corespunzătoare pentru activitatea solicitată, conform reglementărilor în vigoare, inclusiv cele privind starea fitosanitară, după caz.

(3) Metodologia de înregistrare și eliberare a autorizației prevăzute la alin. (1) lit. a) se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în conformitate cu prevederile comunitare.

Articolul 5

Operatorii economici înregistrați pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor au următoarele obligații:

a) să respecte normele și regulile în vigoare privind producerea, prelucrarea și comercializarea semințelor, inclusiv cele privind starea fitosanitară, după caz, și să se supună controlului tehnic și economic efectuat de autoritățile oficiale abilitate, conform legii;

b) să țină la zi evidența producției, a tranzacțiilor și a stocurilor de semințe într-un registru de intrări și ieșiri, conform modelului stabilit prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, pe care să îl pună la dispoziția autorităților oficiale, la cererea acestora;

c) să respecte prevederile legale privind protecția soiurilor de plante protejate prin brevet;

d) să declare autorității oficiale desemnate suprafețele pentru producerea semințelor și cantitățile pe care le propun pentru certificare și comercializare, precum și datele tehnice, statistice și raportările solicitate de autoritatea oficială desemnată, în termenul stabilit de aceasta;

e) să asigure folosirea metodelor de înmulțire și a tehnologiilor adecvate, autocontrolul calității și al cerințelor de calitate și să garanteze beneficiarilor calitatea semințelor livrate pe perioada de valabilitate.

Articolul 6

(1) Autorizația acordată în urma înregistrării unui operator economic pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor, după caz, poate fi retrasă temporar ori definitiv numai de autoritatea oficială care a eliberat-o, dacă se constată că au fost încălcate obligațiile ce îi revin potrivit prevederilor art. 5 .

(2) Autoritatea oficială desemnată poate aplica prevederile alin. (1) și pentru alte încălcări ale regulilor și normelor, prevăzute în prezenta lege.

Articolul 7

(1) Operatorii economici producători de semințe înregistrați încheie în scris contracte, convenții sau înțelegeri cu producătorii agricoli învecinați, persoane fizice ori juridice, pentru respectarea de către aceștia a distanțelor de izolare față de culturile destinate loturilor semincere, conform normelor tehnice stabilite.

(2) Pentru asigurarea calității semințelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale poate stabili prin regulament, pentru anumite specii, soiuri sau tipuri de semințe, zone închise de multiplicare, ca o condiție prealabilă de recunoaștere.

Articolul 8

Amelioratorii sau menținătorii de soiuri pun la dispoziția operatorilor economici înregistrați, care multiplică aceste soiuri, tehnologiile specifice de producere a semințelor pe bază de contract, acordul de multiplicare pentru soiurile protejate prin brevet și descrierea caracterelor morfologice, în conformitate cu Uniunea Internațională pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante, denumită în continuare U.P.O.V., în condițiile legii.

Articolul 9

Producerea semințelor din categoriile prebază și bază se face de către sau sub responsabilitatea persoanelor fizice ori juridice, specificate ca menținător, sau de către reprezentanți legali ai acestora, specificați în Registrul soiurilor, și publicate în Catalogul oficial pentru anul respectiv sau în Catalogul comun al Uniunii Europene, în cataloagele statelor membre ori în lista soiurilor Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică, denumită în continuare O.C.D.E., sau de alți operatori economici multiplicatori pe bază de contract cu menținătorul soiului, după caz.

Articolul 10

Operatorii economici înregistrați pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor răspund pentru calitatea și identitatea acestora și vor suporta daunele provocate beneficiarilor pentru comercializarea de semințe necorespunzătoare, conform legislației în vigoare.

Articolul 11

Operatorii economici înregistrați pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor au obligația de a le depozita, manipula, trata și transporta pe specii, soiuri, categorii și loturi de semințe, în ambalaje specifice, corespunzătoare, etichetate conform normelor în vigoare.

Articolul 12

(1) Regulile și normele tehnice privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității și/sau comercializarea semințelor, procedurile de înregistrare, de supraveghere, de monitorizare și de autorizare a activităților operatorilor economici se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu respectarea prevederilor prezentei legi și a reglementărilor Uniunii Europene, ale O.C.D.E., ale Asociației Internaționale pentru Testarea Semințelor, denumită în continuare I.S.T.A., ale U.P.O.V., ale Oficiului Comunitar al Soiurilor de Plante, denumit în continuare C.P.V.O., sau ale altor organisme internaționale la care România este parte, după caz.

(2) Regulile și normele privind testarea, înregistrarea și protecția soiurilor se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu respectarea prevederilor prezentei legi și a reglementărilor Uniunii Europene, ale O.C.D.E., ale U.P.O.V. sau ale altor organisme internaționale la care România este parte, după caz.

Articolul 13

(1) Sămânța se comercializează în ambalaje specifice, închise și marcate cu o etichetă oficială și/sau a furnizorului, după caz, imprimată cu informațiile prevăzute de regulile și normele tehnice. Reambalarea și reetichetarea sunt permise oficial sau sub supraveghere oficială, conform regulilor și normelor comunitare și naționale și numai de către operatorii economici înregistrați în acest scop.

(2) Sămânța brută a cărei identitate este atestată oficial se poate comercializa în vederea prelucrării numai în baza prevederilor contractului încheiat între producător și menținătorul soiului.

Articolul 14

(1) Sămânța din soiurile speciilor de plante stabilite de directivele Uniunii Europene poate fi produsă în România sau în alte state membre în scopul comercializării, respectiv poate fi comercializată, numai dacă soiul este înregistrat în Catalogul comun al Uniunii Europene sau în Catalogul oficial ori în cataloagele statelor membre, în conformitate cu prevederile comunitare.

(2) Sămânța din soiurile speciilor de plante provenite din alte țări decât cele din Uniunea Europeană, denumite în continuare țări terțe, poate fi produsă, respectiv comercializată, în măsura în care acestea respectă reglementările comunitare și naționale în vigoare, iar soiul este înregistrat în Catalogul oficial sau în Catalogul comun al Uniunii Europene ori în cataloagele statelor membre.

(3) Soiurile care nu sunt înregistrate conform prevederilor alin. (1) se pot comercializa astfel:

a) semințele importate din țări terțe destinate multiplicării, conform regulilor O.C.D.E. sau pe baze contractuale, în vederea exportului integral;

b) cantitățile destinate altor scopuri de testare sau experimentare, în măsura în care aparțin unui soi pentru care a fost depusă o cerere de testare în vederea înscrierii în Catalogul oficial al României sau în catalogul altui stat membru al Uniunii Europene, conform procedurilor comunitare. În cazul unui soi modificat genetic se vor respecta prevederile legale privind evitarea riscurilor pentru sănătatea omului și a mediului înconjurător;

c) semințele din genuri și specii de plante, altele decât cele prevăzute la lit. a) și b) , stabilite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu respectarea procedurilor comunitare.

(4) Speciile și soiurile care nu sunt înregistrate conform prevederilor alin. (1) pot fi importate din țări terțe, cu avizul autorității oficiale desemnate, astfel:

a) semințele destinate pentru scopuri științifice sau de selecție;

b) semințele destinate testării în vederea înregistrării;

c) semințe pentru loturi demonstrative;

d) semințe pentru reclamă, promovare și expoziții.

Articolul 15

Pentru conservarea resurselor genetice de plante, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale se stabilesc condiții specifice privind testarea și înregistrarea soiurilor, producerea, controlul calității și comercializarea semințelor din aceste plante, în conformitate cu prevederile comunitare.

Articolul 16

Prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale se pot stabili condiții speciale care să reglementeze comercializarea unor categorii de semințe neprevăzute la art. 13-15 .

Articolul 17

(1) Operatorii economici înregistrați pentru comercializarea semințelor pot efectua importuri și exporturi de semințe din și în țări terțe, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, ale O.C.D.E. și cu normele interne, după caz.

(2) Importul de semințe din țări terțe este admis cu avizul prealabil al autorității oficiale desemnate a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în condițiile regulilor și normelor tehnice în vigoare și ale procedurilor comunitare.

(3) Importul de semințe din țări terțe, pentru speciile și soiurile la care se constată echivalența cerințelor de producere și de control sau certificare, se admite cu respectarea prevederilor art. 14 . Echivalența se constată de autoritatea oficială desemnată, conform procedurilor comunitare.

(4) Importatorii vor comunica efectuarea importului autorităților oficiale teritoriale desemnate ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care vor verifica respectarea condițiilor de import și punere pe piață.

(5) Operatorii economici importatori vor înregistra cantitățile de semințe importate și exportate în Registrul de intrări și ieșiri.

Articolul 18

Sămânța importată circulă pe piața internă în ambalajele specifice și cu etichetele originale. Reambalarea și reetichetarea sunt permise sub supraveghere oficială și numai de către operatorii economici înregistrați în acest scop, conform prevederilor legislației în vigoare.

Articolul 19

Exportul de semințe în țări terțe este admis pe baze contractuale, cu condiția respectării reglementărilor interne și internaționale privind circulația semințelor destinate comerțului internațional, a reglementărilor Uniunii Europene sau, după caz, a condițiilor solicitate de importator.