(1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură cadrul organizatoric pentru testarea și înregistrarea soiurilor în Registrul soiurilor și în Catalogul oficial, precum și în Registrul național al brevetelor pentru soiuri.
(2) Soiurile din speciile înregistrate în Catalogul comun al Uniunii Europene sau în Catalogul național al unui stat membru al acesteia, pentru speciile care nu sunt înscrise în Catalogul comun al Uniunii Europene, se echivalează cu soiurile înregistrate în Catalogul oficial, în conformitate cu prevederile comunitare în vigoare.
(3) Testarea soiurilor și înregistrarea acestora în Catalogul oficial, în vederea cultivării și comercializării, acordarea brevetelor în vederea protecției juridice a noilor soiuri, în condițiile Legii nr. 255/1998 privind protecția noilor soiuri de plante, republicată, cu modificările ulterioare, se fac de către Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor, autoritate națională oficială desemnată, instituție publică în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în conformitate cu regulile și reglementările internaționale în vigoare.