LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții tranzitorii și finale

Azi

Legea 266/2002 · 2 articole

Articolul 48

Prevederile prezentei legi se aplică și soiurilor care sunt înscrise în Registrul soiurilor și, respectiv, în Catalogul oficial, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va lua măsuri ca, pentru toate soiurile înscrise în Registrul soiurilor și în Catalogul oficial, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, să emită certificate de înregistrare a soiurilor și să stabilească dreptul de menținător institutelor, stațiunilor agricole, instituțiilor de învățământ superior și altor amelioratori sau operatori economici, la solicitarea acestora.

Articolul 49

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 75/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 17 decembrie 1997, cu modificările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 28 alin. (1) teza întâi, precum și orice alte dispoziții contrare.