(1) În aplicarea prevederilor art. 51 alin. (5) din Regulamentul (UE) 2019/817 și ale art. 51 alin. (5) din Regulamentul (UE) 2019/818, autoritățile prevăzute la art. 3 , 4 , art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (2) furnizează informațiile solicitate de Autoritatea națională de supraveghere, acordă acesteia accesul la evidențele proprii și îi permit accesul în localurile proprii utilizate pentru asigurarea interoperabilității, cu respectarea prevederilor Legii nr. 363/2018 .

(2) Sumele și resursele necesare exercitării atribuțiilor ce rezultă din aplicarea art. 51 din Regulamentul (UE) 2019/817 și a art. 51 din Regulamentul (UE) 2019/818 se asigură de la bugetul de stat și sunt prevăzute distinct, anual, cu această destinație, în bugetul Autorității naționale de supraveghere.

(3) Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de prezenta lege se alocă suplimentar Autorității naționale de supraveghere un număr de 5 posturi, precum și sumele necesare bugetării acestora, iar sumele necesare se suportă de la bugetul de stat și sunt prevăzute distinct, anual, cu această destinație, în bugetul Autorității naționale de supraveghere.