În scopul realizării obiectivelor stabilite de Regulamentul (UE) 2019/817 și de Regulamentul (UE) 2019/818, la nivelul Direcției generale pentru comunicații și tehnologia informației din cadrul Ministerului Afacerilor Interne se constituie Unitatea centrală interoperabilitate a sistemelor de informații a Uniunii Europene, organism fără personalitate juridică, denumită în continuare Unitatea centrală interoperabilitate, cu următoarele atribuții:

a) coordonarea activităților de implementare, la nivel național, a conceptului de interoperabilitate a sistemelor de informații a Uniunii Europene și dezvoltarea ulterioară a acestuia, inclusiv prin verificarea punerii în aplicare de către autoritățile naționale competente și desemnate potrivit prezentei legi a măsurilor specifice mecanismelor de interoperabilitate;

b) monitorizarea permanentă a îndeplinirii angajamentelor rezultate din implementarea arhitecturii sistemelor de informații și acordarea de sprijin de specialitate, după caz;

c) asigurarea reprezentării României în relația cu instituțiile Uniunii Europene pe problematica interoperabilității sistemelor de informații ale Uniunii Europene, pentru gestionarea în mod centralizat a evoluțiilor în acest domeniu, sub coordonarea Direcției generale afaceri europene, Schengen și relații internaționale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;

d) coordonarea îndeplinirii, de către Direcția administrare pentru comunicații și tehnologia informației din subordinea Direcției generale pentru comunicații și tehnologia informației, a obligațiilor prevăzute la art. 11 alin. (2), art. 43 alin. (2) și (5) și art. 78 alin. (7) și (9) din Regulamentul (UE) 2019/817 și art. 74 alin. (7) și (9) din Regulamentul (UE) 2019/818;

e) coordonarea și monitorizarea îndeplinirii de către Direcția administrare pentru comunicații și tehnologia informației a rolului de punct de contact pentru gestionarea relației cu administratorii sistemelor informatice naționale și de la nivelul Uniunii Europene;

f) coordonarea, la nivel național, a grupurilor de lucru constituite ad-hoc pentru analiza și soluționarea problemelor cu caracter interinstituțional rezultate din implementarea interoperabilității, semnalate de autoritățile române cu atribuții în acest domeniu;

g) coordonarea activității de pregătire profesională continuă realizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, specifică interoperabilității sistemelor de informații de la nivelul Uniunii Europene.