Geodezul cu drept de semnătură are următoarele obligații:

a) să cunoască și să respecte reglementările legale în vigoare referitoare la exercitarea profesiei de geodez;

b) să respecte Codul deontologic al profesiei de geodez și Regulamentul de organizare și funcționare a Colegiului și de exercitare a profesiei de geodez;

c) să facă cunoscută beneficiarului obligația de a obține și de a respecta avizele, acordurile și autorizațiile necesare, prevăzute de lege;

d) să se preocupe de perfecționarea calificării profesionale;

e) să își asume, prin exercitarea dreptului de semnătură, întreaga responsabilitate profesională față de beneficiar și autorități pentru realizarea sau verificarea lucrărilor, manifestând conștiinciozitate și probitate profesională;

f) să servească interesele beneficiarului în acord cu interesul public și numai dacă acestea nu încalcă prevederile, procedurile și reglementările legale;

g) să plătească anual cotizațiile către Colegiu.