(1) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Statutul profesiei de avocat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) În termenul prevăzut la alin. (1), Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România adoptă Regulamentul-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară prevăzut la art. 68⁶ lit. b) din Legea nr. 51/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.