LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 37

Azi

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, cetățenii români care îndeplinesc serviciul militar activ în una dintre formele prevăzute de lege, precum și funcționarii publici cu statut special din instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, la încetarea raporturilor de serviciu, în situația în care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. f) , își pot exprima, în scris, opțiunea de a încheia contract în calitate de rezervist voluntar, în condițiile legii.