(1) Pe timpul derulării contractului ca rezerviști voluntari, aceștia sunt înaintați în gradul următor, în raport cu nevoile forțelor armate, după expirarea stagiului minim în grad, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute pentru cadrele militare, respectiv pentru soldații și gradații profesioniști în activitate. Stagiul minim în grad se calculează prin însumarea perioadelor stabilite prin contractele încheiate în condițiile prezentei legi.

(2) Promovarea în funcție a rezerviștilor voluntari se efectuează în limita locurilor aprobate anual prin ordin al ministrului apărării naționale.