(1) Angajatorul poate stabili ca efectuarea concediului anual de odihnă să se realizeze în perioada în care navele pe care pescarii prestează activitatea nu pot opera, dacă această perioadă depășește o lună.

(2) Acordarea concediului de odihnă în condițiile alin. (1) se realizează în baza unei programări prealabile, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative sau a reprezentanților salariaților.