LexistoriaDreptul la drept.

Contractul individual de muncă al pescarului

Azi

Legea 270/2020 · 5 articole

Articolul 24

(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română, cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către pescar.

(2) Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine proprietarului navei de pescuit sau agenției private de angajare.

(3) La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă, oricare dintre părți poate fi asistată de terți, conform propriei opțiuni.

(4) Persoana selectată în vederea angajării ori pescarul, după caz, va fi informată cu privire la elementele prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu privire la:

a) locul și data încheierii contractului;

b) numele navei și numărul de înregistrare al navei de pescuit la bordul căreia pescarul urmează să își desfășoare activitatea;

c) numele proprietarului navei de pescuit;

d) călătoria sau călătoriile care urmează să fie efectuate, în cazul în care acest lucru poate fi stabilit la momentul încheierii contractului;

e) calitatea/meseria/ocupația/funcția în care pescarul urmează să fie încadrat ca salariat;

f) modalitatea și termenul de informare privind locul și data la care pescarul are obligația să se prezinte la bordul navei pentru serviciu;

g) proviziile care urmează să îi fie furnizate;

h) condițiile de cazare de la bordul navei;

i) cuantumul salariului și/sau plata în natură a unei părți din salariu și metoda de calcul al acesteia, precum și salariul minim convenit;

j) cazurile și condițiile de încetare a contractului de muncă, și anume:

(i) în cazul în care contractul a fost încheiat pe o perioadă determinată, data fixată pentru încetarea sa;

(ii) în cazul în care contractul a fost încheiat pentru o călătorie, portul de destinație și perioada de timp care trebuie să treacă de la sosirea pescarului până la încetarea contractului de muncă al acestuia;

(iii) în cazul în care contractul a fost încheiat pe perioadă nedeterminată, condițiile în care fiecare dintre părți poate avea inițiativa încetării contractului, precum și perioada de preaviz aferentă încetării, cu condiția ca o astfel de perioadă să fie egală atât pentru angajator ori pentru proprietarul navei de pescuit, cât și pentru pescar;

k) numărul de zile de concediu anual plătit;

l) protecția în domeniul securității și sănătății în muncă și prestațiile în materie de securitate socială care îi sunt furnizate pescarului de către angajator sau de către proprietarul navei de pescuit, după caz;

m) dreptul pescarului de a fi repatriat;

n) trimiterea la contractul colectiv de muncă aplicabil, dacă este cazul;

o) perioadele minime de repaus, în conformitate cu legislația națională sau contractul colectiv aplicabil.

(5) Elementele din informarea prevăzută la alin. (4) trebuie să se regăsească și în conținutul contractului individual de muncă.

Articolul 25

(1) Comandantul navei de pescuit are obligația să țină evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare pescar, precum și a orelor de repaus, să o transmită proprietarului navei de pescuit și să o pună la dispoziția inspectorilor Autorității Navale Române ori de câte ori aceștia o solicită.

(2) Proprietarul navei de pescuit are obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă evidența prevăzută la alin. (1) ori de câte ori i se solicită acest lucru.

Articolul 26

(1) Proprietarul navei de pescuit are obligația de a înmâna pescarului un exemplar al contractului individual de muncă.

(2) Comandantul are obligația de a păstra la bordul navei un exemplar al contractului de muncă și de a-l prezenta autorităților competente, la solicitarea acestora.

Articolul 27

Prevederile art. 24-26 și ale anexei nr. 1 nu se aplică proprietarului navei de pescuit care exploatează singur nava.

Articolul 28

(1) Este responsabilitatea proprietarului navei de pescuit să se asigure că fiecare pescar are un contract de muncă scris și că acestuia i se asigură condiții decente de muncă și de viață la bordul navei.

(2) Prevederile art. 14-20 se completează cu legislația generală referitoare la obligația proprietarului navei de pescuit de a informa salariații asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă.