LexistoriaDreptul la drept.

Capitolul IV

Azi

Legea 271/2010 · 9 articole

Secțiunea 1 — Autorități competente

Articolul 31

Autoritățile naționale care, potrivit normelor legale în vigoare, au competențe privind prevenirea, depistarea și cercetarea infracțiunilor de terorism prevăzute de Legea nr. 535/2004 , precum și a infracțiunilor grave prevăzute la art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 , cu modificările și completările ulterioare, obțin accesul la datele din VIS pentru consultare, prin punctul central de acces, exclusiv în scopul îndeplinirii atribuțiilor lor legale.

Articolul 32

Autoritățile naționale competente prevăzute la art. 31 comunică CNV unitatea operațională și personalul autorizat să solicite accesul la datele din VIS.

Articolul 33

(1) CNV se desemnează punct central de acces.

(2) Până la data operaționalizării SNIV, CNV notifică Comisiei și Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, prin declarație scrisă, lista autorităților naționale competente prevăzute la art. 31. Orice modificare ulterioară a listei este comunicată în cel mai scurt timp posibil Comisiei și Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene prin declarație scrisă.

(3) CNV desemnează personalul autorizat să proceseze cererile de acces la VIS transmise de autoritățile naționale competente prevăzute la art. 31.

Articolul 34

În calitate de punct central de acces, CNV are următoarele atribuții:

a) primește cererile autorităților naționale competente prevăzute la art. 31 de acces la datele din VIS;

b) verifică îndeplinirea condițiilor privind accesul la datele din VIS prevăzute la art. 36 și 37;

c) dacă sunt îndeplinite condițiile de acces, procesează cererea și furnizează, prin mijloace securizate, autorităților naționale competente care au efectuat solicitarea datele obținute;

d) dacă nu sunt îndeplinite condițiile de acces, comunică autorității naționale competente care a efectuat solicitarea motivele pentru care cererea formulată de aceasta nu a fost procesată;

e) în caz excepțional de urgență, poate răspunde, fără întârziere, cererilor autorităților naționale competente menționate la art. 31, prin excepție de la prevederile lit. b). Verificările prevăzute la lit. b) se efectuează ulterior;

f) asigură schimbul de date cu punctele centrale de acces ale celorlalte state care participă la VIS.

Secțiunea a 2-a — Datele din VIS care sunt consultate de punctul central de acces

Articolul 35

(1) Pentru efectuarea verificărilor, CNV consultă VIS, utilizând oricare dintre următoarele tipuri de date existente în dosarul de cerere:

a) numele (numele de familie), numele la naștere [numele anterior (anterioare)], prenumele, data nașterii, locul nașterii, țara nașterii, sexul;

b) cetățenia actuală și cetățenia la naștere;

c) tipul și numărul documentului de călătorie, autoritatea care l-a eliberat și data eliberării și expirării acestuia;

d) statul membru (statele membre) de destinație și durata șederii sau a tranzitului prevăzute;

e) principalul scop (principalele scopuri) al (ale) călătoriei;

f) data planificată a sosirii și a plecării;

g) statul membru al primei intrări;

h) reședința;

i) amprente digitale;

j) tipul de viză și numărul colantului de viză;

k) detaliile persoanei care a emis invitația și/sau căreia îi revine răspunderea de a suporta cheltuielile de întreținere pe durata șederii.

(2) În cazul în care, în urma verificării cu ajutorul unuia sau al mai multor tipuri de date dintre cele enumerate la alin. (1), se constată că în VIS sunt înregistrate date referitoare la deținătorul de viză, CNV are acces la toate datele enumerate la alin. (1), precum și la următoarele categorii de date:

a) orice alte date preluate din dosarul de cerere;

b) fotografii;

c) datele introduse cu privire la eventualele vize emise, refuzate, anulate, revocate sau prelungite.

Secțiunea a 3-a — Condițiile de acces la datele din VIS al autorităților naționale competente prevăzute la art. 31

Articolul 36

Autoritățile naționale competente prevăzute la art. 31 obțin accesul la datele din VIS pentru consultare, exclusiv în scopul îndeplinirii atribuțiilor lor legale și dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) accesul în vederea consultării să fie necesar în scopul prevenirii, depistării și cercetării infracțiunilor de terorism prevăzute de Legea nr. 535/2004 sau a infracțiunilor grave prevăzute la art. 85 din Legea nr. 302/2004 , cu modificările și completările ulterioare;

b) accesul în vederea consultării să fie necesar într-un caz concret;

c) în cazul în care există temei rațional să se considere că respectiva consultare a datelor VIS contribuie substanțial la prevenirea, depistarea sau cercetarea oricăreia dintre infracțiunile prevăzute la lit. a).

Articolul 37

Cererea de acces la datele din VIS formulată de către autoritățile naționale competente prevăzute la art. 31 se face în scris sau electronic și trebuie motivată corespunzător.

Secțiunea a 4-a — Condițiile și procedura privind accesul la datele VIS al autorităților desemnate ale statelor pentru care Regulamentul VIS nu a fost încă pus în aplicare

Articolul 38

(1) CNV primește cereri de acces la datele din VIS transmise de către autoritățile desemnate ale unui stat membru pentru care Regulamentul VIS nu a fost încă pus în aplicare.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie conformă cu prevederile art. 36 și 37 și este transmisă de autoritatea desemnată a statului pentru care Regulamentul VIS nu a fost încă pus în aplicare CNV, în vederea procesării acesteia.

(3) La primirea cererii de acces, CNV procesează cererea, în conformitate cu prevederile art. 34.

(4) Răspunsul CNV ca urmare a procesării cererii prevăzute la alin. (1) este transmis către autoritatea desemnată a statului membru pentru care Regulamentul VIS nu a fost încă pus în aplicare, care a trimis inițial solicitarea.

Secțiunea a 5-a — Condițiile și procedura privind accesul la datele VIS al Europol

Articolul 39

(1) Unitatea Națională Europol primește cererile de acces la datele din VIS transmise de către Europol.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie conformă cu prevederile art. 36 și 37 și este transmisă de Unitatea Națională Europol CNV, în vederea procesării acesteia.

(3) La primirea cererii de acces, CNV procesează cererea, în conformitate cu prevederile art. 34 și cu respectarea următoarelor condiții:

a) în cazul în care este necesar în vederea îndeplinirii atribuțiilor Europol în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Decizia 2009/371/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 privind înființarea Oficiului European de Poliție (EUROPOL) și în scopul realizării unei analize specifice, astfel cum se prevede la art. 14 din aceeași decizie;

b) atunci când este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor Europol în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Decizia 2009/371/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 și în scopul realizării unei analize generale de tip strategic, astfel cum se prevede la art. 14 din aceeași decizie, cu condiția ca datele VIS să fie transmise anonim de către Europol înaintea respectivei prelucrări și păstrate într-o formă în care nu se mai pot identifica persoanele vizate.

(4) În cazul în care în urma verificării se constată că în VIS sunt înregistrate date referitoare la deținătorul de viză și dacă datele sunt introduse de o autoritate națională, CNV comunică Unității Naționale Europol rezultatele verificării.

(5) În cazul în care în urma verificării se constată că în VIS sunt înregistrate date referitoare la deținătorul de viză, iar aceste date sunt introduse de o autoritate competentă dintr-un alt stat membru, CNV comunică Unității Naționale Europol necesitatea obținerii acordului statului membru respectiv pentru prelucrarea datelor introduse în VIS. Respectivul acord se obține prin intermediul Unității Naționale Europol din acel stat membru. După obținerea acordului, CNV comunică Unității Naționale Europol rezultatele verificării.

(6) Răspunsul CNV ca urmare a procesării cererii de acces este transmis Europol de către Unitatea Națională Europol.