LexistoriaDreptul la drept.

Protecția datelor cu caracter personal cuprinse în SNIV

Azi

Legea 271/2010 · 3 articole

Articolul 40

Accesarea și exploatarea datelor cu caracter personal conținute în SNIV și VIS se fac potrivit dispozițiilor legale în materia protecției persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și cu respectarea Convenției pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, ratificată prin Legea nr. 682/2001 , cu modificările ulterioare, exclusiv de către autoritățile naționale competente și numai în scopul îndeplinirii atribuțiilor stabilite prin prezenta lege și în condițiile prevăzute de aceasta.

Articolul 41

(1) Datele cu caracter personal obținute din SNIV sau VIS de către autoritățile prevăzute la art. 31 sunt prelucrate doar în scopul prevenirii, depistării, cercetării și urmăririi penale a infracțiunilor de terorism sau a altor infracțiuni grave.

(2) Datele personale obținute din SNIV sau VIS nu sunt transferate sau puse la dispoziția unei țări terțe ori a unei organizații internaționale.

(3) Pe cale de excepție, în caz de urgență, astfel de date pot fi transferate sau puse la dispoziția unei țări terțe ori a unei organizații internaționale, exclusiv în scopul prevenirii și depistării infracțiunilor de terorism și a altor infracțiuni grave și în condițiile stabilite de prezenta lege, sub rezerva consimțământului statului român care a introdus datele în VIS și care transferă sau pune la dispoziție datele în conformitate cu dreptul intern. Aceste transferuri sunt înregistrate și puse la dispoziția ANSPDCP, la cerere.

Articolul 42

(1) Legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal în SNIV sau VIS pe teritoriul României și transmiterea acestor date în străinătate, precum și schimbul ori procesarea ulterioară a informațiilor suplimentare sunt monitorizate și se supun controlului ANSPDCP, în condițiile legii.

(2) Auditarea operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal în SNIV se efectuează de către ANSPDCP, în conformitate cu standardele internaționale de audit, cel puțin o dată la 4 ani.

(3) Sumele necesare pentru realizarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat ANSPDCP.