(1) Personalul poliției militare este obligat să intervină, inclusiv în afara orelor de program, atunci când situația o impune din cauza caracterului urgent și a gravității faptei descoperite în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșirea acesteia de către personalul Ministerului Apărării Naționale, precum și pentru conservarea probelor, ridicarea corpurilor delicte, a celorlalte mijloace materiale de probă și predarea imediată a acestora autorităților competente.
(2) Structura, metodologiile și procedurile pentru îndeplinirea atribuțiilor poliției militare în domeniile prevăzute prin prezenta lege se stabilesc prin ordine comune ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, ministrului justiției, ministrului afacerilor interne, ministrului apărării naționale, după caz.