(1) Universitatea Financiar-Bancară din municipiul București dispune de patrimoniu propriu, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Patrimoniul universității constă din patrimoniul inițial al fondatorilor, la care se adaugă patrimoniul dobândit ulterior. Acesta este compus din bunuri mobile și imobile și din creanțe.

(2) Patrimoniul prevăzut în anexă este proprietatea privată a Universității Financiar-Bancare din municipiul București, de care dispune în mod liber. În cazul înstrăinării unor bunuri din patrimoniul universității, contravaloarea lor revine universității.

(3) În caz de desființare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul Universității Financiar-Bancare din municipiul București, înființată prin lege, revine fondatorilor.