Administrația fiecărui penitenciar întocmește următoarele registre privind persoanele condamnate la pedepse privative de libertate:
a) registrul de evidență a primirii persoanelor condamnate, în care se consemnează anul, luna, ziua și ora la care persoana condamnată a fost primită în penitenciar;
b) registrul de evidență a recompenselor acordate persoanelor condamnate;
c) registrul de evidență a sancțiunilor disciplinare aplicate persoanelor condamnate;
d) registrul de evidență a liberării condiționate a persoanelor condamnate;
e) registrul de evidență a punerii în libertate a persoanelor condamnate.