LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 275/2006 · 6 articole

Articolul 1

Executarea pedepselor se realizează în conformitate cu dispozițiile Codului penal, ale Codului de procedură penală și ale prezentei legi.

Articolul 2

Pedepsele se execută numai în temeiul hotărârilor judecătorești de condamnare rămase definitive.

Articolul 3

Pedepsele se execută în condiții care să asigure respectarea demnității umane.

Articolul 4

(1) Se interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.

(2) Încălcarea prevederilor alin. (1) se pedepsește potrivit legii penale.

Articolul 5

(1) În timpul executării pedepselor este interzisă orice formă de discriminare pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecție HIV/SIDA sau alte temeiuri.

(2) Încălcarea prevederilor alin. (1) se pedepsește potrivit legii penale.

Articolul 6

(1) Executarea pedepselor se desfășoară sub supravegherea, controlul și autoritatea judecătorului delegat.

(2) Președintele curții de apel desemnează anual, cu acordul scris al acestora, unul sau mai mulți judecători delegați pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum și grefieri în vederea exercitării atribuțiilor judiciare ale acestora, pentru fiecare penitenciar aflat în circumscripția teritorială a curții de apel.

(3) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea acestor pedepse și exercită celelalte atribuții stabilite prin prezenta lege.

(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în a cărui circumscripție se află un centru de reținere și arestare preventivă sau un centru de arestare preventivă, supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea măsurilor preventive privative de libertate și exercită celelalte atribuții stabilite prin prezenta lege.

(5) Pe durata exercitării atribuțiilor de judecător delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, acesta nu poate desfășura alte activități decât cele stabilite de prezenta lege.

(6) Judecătorul delegat la compartimentul de executări penale din cadrul fiecărei instanțe de executare, desemnat anual de președintele acestei instanțe, supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor neprivative de libertate și exercită celelalte atribuții stabilite prin Codul de procedură penală, regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești și prin prezenta lege.