LexistoriaDreptul la drept.

Recompense, abateri și sancțiuni disciplinare

Azi

Legea 275/2006 · 9 articole

Secțiunea 1 — Recompense

Articolul 68

(1) Persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, care au o bună conduită și au dovedit stăruință în muncă sau în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, li se pot acorda următoarele recompense:

a) încredințarea unei responsabilități în cadrul activităților prevăzute în art. 64;

b) ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior;

c) suplimentarea drepturilor la pachete și vizite;

d) acordarea de premii constând în materiale pentru activități ocupaționale;

e) permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;

f) permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an;

g) permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an.

(2) Recompensele prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) pot fi acordate de o comisie formată din director, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială, la propunerea cadrelor care desfășoară activități directe cu persoanele private de libertate și a lucrătorului în cadrul serviciului producție, după caz, cu avizul șefului secției unde este deținută persoana condamnată.

(3) Recompensele prevăzute la alin. (1) lit. f)-g) pot fi acordate de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei prevăzute la alin. (2).

Articolul 69

(1) Permisiunea de ieșire din penitenciar poate fi acordată în condițiile art. 68 în următoarele cazuri:

a) prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate;

b) susținerea unui examen de către persoana condamnată;

c) menținerea relațiilor de familie ale persoanei condamnate;

d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate;

e) participarea persoanei condamnate la înhumarea soțului/soției, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic.

(2) Permisiunea de ieșire din penitenciar pe durata unei zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim închis.

(3) Permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim semideschis.

(4) Permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim deschis.

(5) Permisiunea de ieșire din penitenciar, pentru cazul prevăzut în alin. (1) lit. e), poate fi acordată pe o durată de cel mult 5 zile tuturor persoanelor condamnate, indiferent de regimul de executare, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1).

Secțiunea a 2-a — Abateri și sancțiuni disciplinare

Articolul 70

(1) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:

a) prezența în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori nerespectarea orei de revenire în penitenciar;

b) tulburarea în orice mod a orarului zilnic, a programului de muncă, a programelor socioeducative care se derulează în penitenciar;

c) procurarea sau deținerea de bani, bunuri ori de alte valori, în alte condiții decât cele prevăzute de lege;

d) comunicarea cu exteriorul prin mijloace de comunicare la distanță, în alte condiții decât cele prevăzute de lege;

e) utilizarea în alte condiții decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului;

f) nerespectarea oricărei obligații care revine persoanei condamnate la executarea unei pedepse privative de libertate, potrivit dispozițiilor prezentei legi, ale regulamentului de aplicare a acesteia, ale ordinelor emise în baza legii și ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după punerea acestora la dispoziție potrivit art. 43, dacă aceasta creează un pericol real pentru siguranța sau ordinea în penitenciar.

(2) Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanelor condamnate.

(3) Pentru faptele care, potrivit legii penale, constituie infracțiuni, personalul administrației penitenciare are obligația de a sesiza organele de urmărire penală. În acest caz poate fi aplicată, în mod provizoriu, una dintre sancțiunile prevăzute în art. 71.

Articolul 71

(1) Sancțiunile care pot fi aplicate în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare sunt:

a) avertismentul;

b) suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;

c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;

d) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult două luni;

e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;

f) izolarea pentru maximum 10 zile.

(2) Abrogat.

(3) Aplicarea sancțiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiționare, dreptul la corespondență, dreptul la asistență medicală, dreptul la hrană, dreptul la lumină și dreptul la plimbarea zilnică.

(4) Limitele sancțiunilor disciplinare prevăzute în alin. (1) lit. b)-e) se reduc la jumătate în cazul minorilor.

(5) Sancțiunile prevăzute în alin. (1) lit. d) și e) nu se aplică femeilor însărcinate sau celor care au în îngrijire copii în vârstă de până la un an.

(6) Sancțiunea disciplinară prevăzută în alin. (1) lit. f) nu poate fi aplicată minorilor, femeilor însărcinate ori femeilor care au în îngrijire copii în vârstă de până la un an.

(7) Sancțiunea disciplinară prevăzută în alin. (1) lit. f) poate fi aplicată numai cu avizul medicului. Medicul penitenciarului vizitează zilnic și ori de câte ori este necesar persoanele condamnate care execută această sancțiune disciplinară.

(8) Sancțiunile cu caracter colectiv și sancțiunile corporale sunt interzise.

(9) Mijloacele de imobilizare din dotare, precum și orice mijloc degradant sau umilitor nu pot fi folosite ca sancțiune disciplinară.

Articolul 72

(1) Abaterile disciplinare se constată de către personalul administrației penitenciare și se consemnează într-un raport de incident.

(2) Raportul de incident se depune la șeful secției unde este deținută persoana condamnată, în termen de 24 de ore de la data constatării abaterii.

(3) Nerespectarea termenului prevăzut în alin. (2) atrage răspunderea disciplinară a persoanei vinovate pentru nerespectarea termenului.

Articolul 73

(1) Procedura disciplinară se declanșează de șeful secției unde este deținută persoana condamnată, care sesizează comisia de disciplină.

(2) Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în calitate de președinte, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și un supraveghetor ales anual de ceilalți supraveghetori, în calitate de membri.

(3) Directorul penitenciarului desemnează, în termen de 24 de ore de la sesizarea comisiei de disciplină, o persoană din cadrul personalului penitenciarului, alta decât un supraveghetor, să efectueze cercetarea prealabilă. În termen de 5 zile, persoana desemnată prezintă comisiei de disciplină rezultatele cercetării prealabile.

(4) Comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate și a oricărei alte persoane care are cunoștință despre împrejurările în care a fost săvârșită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancțiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.

(5) La stabilirea sancțiunii disciplinare se ține seama de gravitatea abaterii, de persoana condamnatului, de abaterile disciplinare săvârșite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârșirea abaterii și în timpul procedurii disciplinare.

(6) Sancțiunile disciplinare aplicate se înscriu într-un registru special, iar dosarul disciplinar și hotărârile comisiei de disciplină se includ în dosarul individual al persoanei condamnate.

(7) În cazul în care, în cursul procedurii disciplinare, comisia de disciplină ia cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni, sesizează organul de urmărire penală competent.

Articolul 74

(1) Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii.

(2) Persoana condamnată este ascultată la locul de deținere, în mod obligatoriu, la judecarea plângerii.

(3) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului.

(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea acesteia, pronunțând una dintre următoarele soluții:

a) admite plângerea și dispune anularea, revocarea sau modificarea sancțiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină din penitenciar;

b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.

(5) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată și administrația penitenciarului pot introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

(6) Contestația se judecă potrivit dispozițiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

(7) Plângerea formulată conform alin. (1) și contestația introdusă potrivit alin. (5) nu suspendă executarea sancțiunilor disciplinare, cu excepția celei prevăzute în art. 71 alin. (1) lit. f).

(8) Hotărârea judecătoriei este definitivă.

Secțiunea a 3-a — Infracțiuni

Articolul 74¹

Neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate și părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deținere, se asimilează infracțiunii de evadare și se pedepsește conform prevederilor din Codul penal.

Articolul 74²

(1) Introducerea în mod ilicit în penitenciar a bunurilor și obiectelor interzise a se afla în posesia persoanelor private de libertate, în scopul utilizării de către acestea, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită de personalul din sistemul administrației penitenciare, la maximul pedepsei se poate adăuga un spor de până la 2 ani."