(1) În cazul tunelurilor ale căror proiecte au fost aprobate, dar care nu au fost încă deschise circulației publice până la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritatea administrativă națională evaluează respectarea cerințelor prezentei legi, în special în privința documentației legate de siguranță, prevăzute în anexa nr. 2.

(2) În situația în care autoritatea administrativă națională constată că un tunel nu se conformează dispozițiilor prezentei legi, notifică administratorului tunelului faptul că trebuie luate măsuri adecvate în vederea creșterii siguranței și îl informează în acest sens și pe responsabilul cu siguranța.

(3) Tunelul poate fi dat în exploatare ulterior, în conformitate cu procedura prevăzută în anexa nr. 2.