(1) Pentru a permite instalarea și utilizarea unor echipamente de siguranță inovatoare sau a unor proceduri de siguranță inovatoare, care să asigure un nivel de protecție echivalent sau mai ridicat decât tehnologiile actuale, conform standardelor prevăzute în legislația europeană, autoritatea administrativă națională poate acorda derogări de la respectarea cerințelor minime de siguranță prevăzute în Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/54/CE , pe baza unei solicitări temeinic documentate a administratorului tunelului.
(2) Pentru a acorda o astfel de derogare, autoritatea administrativă națională va prezenta mai întâi Comisiei Europene o cerere de derogare, care conține cererea documentată a administratorului tunelului și avizul autorității de inspecție.
(3) În cazul în care, în termen de 3 luni de la data primirii solicitării de derogare de la cerințele minime de siguranță, Comisia Europeană sau un stat membru nu formulează obiecțiuni, derogarea se consideră acordată.
(4) În cazul în care Comisia Europeană formulează obiecțiuni, autoritatea administrativă națională acordă derogarea în condițiile propuse de Comisia Europeană.
(5) Autoritatea administrativă națională nu va acorda derogări în cazul în care Comisia Europeană respinge cererea de derogare.