(1) Autorizația integrată de mediu conține toate măsurile necesare pentru asigurarea respectării prevederilor art. 11 și 18 . Aceste măsuri includ cel puțin următoarele: c(1) metodologia de măsurare, frecvența și procedura de evaluare; c(2) rezultatele monitorizării emisiilor sunt disponibile pentru aceeași perioadă de timp și pentru aceleași condiții de referință ca și cele corespunzătoare nivelurilor de emisii asociate celor mai bune tehnici disponibile, în cazul în care se aplică prevederile art. 15 alin. (3) lit. b) ; d(1) informații pe baza rezultatelor monitorizării emisiilor prevăzute la lit. c) și alte date necesare care permit autorității competente să verifice conformitatea cu condițiile prevăzute în autorizația integrată de mediu; d(2) în cazul aplicării prevederilor art. 15 alin. (3) lit. b) , un sumar al rezultatelor monitorizării emisiilor, care să permită comparația cu nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile; f(1) operațiuni de pornire și oprire; f(2) pierderi din instalații; f(3) funcționare necorespunzătoare; f(4) întrerupere temporară a funcționării; f(5) încetare definitivă a funcționării;

a) valorile-limită de emisie, în special pentru substanțele poluante prevăzute în anexa nr. 2 , precum și pentru alte substanțe poluante care pot fi emise din instalația în cauză în cantități semnificative, luându-se în considerare natura lor, precum și potențialul de transfer al poluării dintr-un mediu în altul;

b) cerințele adecvate pentru protecția solului și a apelor subterane, precum și măsurile privind monitorizarea și managementul deșeurilor generate de instalație;

c) cerințe adecvate de monitorizare a emisiilor, cu specificarea următoarelor aspecte:

d) obligația de a furniza autorității competente cu regularitate și cel puțin o dată pe an:

e) cerințe adecvate pentru menținerea și supravegherea periodică a măsurilor luate pentru prevenirea emisiilor în sol și în apele subterane potrivit prevederilor lit. b) și cerințe adecvate de monitorizare periodică a solului și a apelor subterane cu privire la substanțele periculoase relevante care se pot găsi pe amplasament, ținând seama de posibilitatea de contaminare a solului și a apelor subterane de pe amplasamentul instalației;

f) măsuri referitoare la alte condiții de funcționare decât cele normale, în scopul prevenirii riscurilor de poluare a mediului, în următoarele situații:

g) condiții privind reducerea poluării la mare distanță sau transfrontalieră;

h) condiții privind evaluarea conformării cu valorile-limită de emisie sau o trimitere la cerințele aplicabile specificate în alt document în legătură cu instalația autorizată.

(2) Dacă este cazul, în sensul alin. (1) lit. a) , valorile-limită de emisie pot fi suplimentate sau înlocuite cu parametri ori cu măsuri tehnice echivalente care să asigure un nivel echivalent de protecție a mediului.

(3) Concluziile privind cele mai bune tehnici disponibile stau la baza stabilirii condițiilor din autorizația integrată de mediu.

(4) Autoritatea competentă pentru protecția mediului responsabilă cu emiterea autorizației integrate de mediu stabilește, după caz, condiții de autorizare mai stricte decât cele rezultate din utilizarea celor mai bune tehnici disponibile, așa cum sunt descrise în concluziile BAT, fără a aduce atingere prevederilor art. 18 .

(5) În cazul în care autoritatea competentă pentru protecția mediului responsabilă cu emiterea autorizației integrate de mediu stabilește condițiile de autorizare pe baza uneia dintre cele mai bune tehnici disponibile care nu este descrisă în niciuna dintre concluziile BAT relevante, aceasta se asigură că sunt respectate următoarele:

a) tehnica respectivă este stabilită cu respectarea criteriilor prevăzute în anexa nr. 3 ;

b) se respectă cerințele prevăzute la art. 15 .

(6) În cazul în care concluziile BAT prevăzute la alin. (5) nu includ nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea competentă pentru protecția mediului responsabilă cu emiterea autorizației integrate de mediu impune măsuri pentru ca tehnica prevăzută la alin. (5) să asigure un nivel de protecție a mediului echivalent cu cel asigurat de cele mai bune tehnici disponibile prevăzute în concluziile BAT.

(7) În cazul în care o activitate sau un tip de proces de producție desfășurat în interiorul unei instalații nu este prevăzut de niciuna dintre concluziile BAT sau în situația în care aceste concluzii nu iau în considerare toate efectele potențiale ale activității sau ale procesului asupra mediului, autoritatea competentă pentru protecția mediului responsabilă cu emiterea autorizației integrate de mediu, după consultarea prealabilă cu operatorul, stabilește condițiile de autorizare pe baza celor mai bune tehnici disponibile identificate pentru activitățile sau pentru procesele în cauză, potrivit criteriilor prevăzute în anexa nr. 3 .

(8) Pentru instalațiile prevăzute la pct. 6.6 din anexa nr. 1, prevederile alin. (1)-(7) se aplică cu condiția asigurării bunăstării animalelor.