(1) În perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2023, instalațiile de ardere sunt exceptate de la respectarea valorilor-limită de emisie prevăzute la art. 30 alin. (3) și (4) și a ratelor de desulfurare prevăzute la art. 31 , după caz, precum și de la includerea acestora în planul național de tranziție prevăzut la art. 32 , în situația în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) operatorul instalației de ardere se angajează, printr-o declarație scrisă transmisă până la data de 1 ianuarie 2014 autorității competente pentru protecția mediului cu responsabilități în emiterea autorizației integrate de mediu și cu înștiințarea autorității publice centrale din domeniul economiei și/sau a autorității publice centrale pentru administrație publică, că instalația în cauză nu funcționează mai mult de 17.500 de ore în perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2023;
b) operatorul are obligația de a transmite anual un raport autorității competente pentru protecția mediului și de a înștiința autoritatea publică centrală din domeniul economiei și/sau autoritatea publică centrală pentru administrație publică cu privire la evidența numărului de ore de funcționare înregistrate începând cu 1 ianuarie 2016;
c) valorile-limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi, aplicabile la 31 decembrie 2015, stabilite în autorizația integrată de mediu emisă pentru instalația de ardere în temeiul prevederilor reglementărilor incidente în vigoare la data emiterii acesteia, rămân valabile până la finalizarea numărului de ore de funcționare prevăzute la lit. a) ;
d) instalațiile de ardere cu o putere termică nominală totală mai mare de 500 MW, care utilizează combustibili solizi, cărora li s-a acordat prima autorizație de mediu după 1 iulie 1987, respectă valorile-limită de emisie pentru oxizi de azot prevăzute în anexa nr. 5 partea 1;
e) instalația de ardere nu a beneficiat de derogarea de 20.000 de ore de funcționare, în perioada 1 ianuarie 2008-31 decembrie 2015, potrivit art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 440/2010 .
(2) Până cel târziu la data de 1 ianuarie 2016, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului transmite Comisiei Europene lista tuturor instalațiilor de ardere cărora li se aplică prevederile alin. (1) , inclusiv puterea lor nominală totală, tipurile de combustibil utilizat și valorile-limită de emisie aplicabile pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi.
(3) Pentru fiecare din instalațiile de ardere cărora li se aplică prevederile alin. (1) , autoritatea publică centrală pentru protecția mediului transmite, anual, Comisiei Europene evidența numărului de ore de funcționare înregistrate începând cu 1 ianuarie 2016.
(4) În cazul unei instalații de ardere care, la data de 6 ianuarie 2011, a fost inventariată ca făcând parte dintr-un sistem izolat mic și a produs, la data respectivă, cel puțin 35% din energia electrică furnizată în cadrul rețelei în cauză și care, din cauza caracteristicilor sale tehnice, nu este în măsură să respecte valorile-limită de emisie prevăzute la art. 30 alin. (3) și (4) , numărul de ore de funcționare prevăzut la alin. (1) lit. a) este de 18.000 începând cu 1 ianuarie 2020 și până la 31 decembrie 2023, iar data prevăzută la alin. (1) lit. b) și la alin. (2) și (3) este 1 ianuarie 2020.
(5) În situația în care o instalație de ardere cu o putere termică nominală totală de peste 1.500 MW, care a fost pusă în funcțiune înainte de 31 decembrie 1986, utilizează combustibili solizi indigeni cu o putere calorică netă de cel mult 5.800 kJ/kg, cu o umiditate mai mare de 45% în greutate, cu un conținut combinat de umiditate și cenușă mai mare de 60% în greutate și cu un conținut de oxid de calciu în cenușă mai mare de 10%, numărul de ore de funcționare prevăzut la alin. (1) lit. a) este de 32.000 de ore.