Ajutorul de stat prevăzut la art. 2 se acordă beneficiarilor producători din sectorul pescuitului și acvaculturii, astfel:

a) persoanelor fizice autorizate, denumite în continuare PFA, întreprinderilor individuale, denumite în continuare ÎI, și întreprinderilor familiale, denumite în continuare ÎF, constituite în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 ;

b) persoanelor juridice.