(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se înființează Garda de Coastă, prin reorganizarea Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Tulcea și a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, care se desființează.

(2) Garda de Coastă preia, pe baza protocolului de predarepreluare încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile, obligațiile și personalul structurilor care se desființează, prevăzute la alin. (1), precum și patrimoniul aferent stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.