LexistoriaDreptul la drept.

Donarea de sânge

Azi

Legea 282/2005 · 7 articole

Articolul 12

(1) I.N.T.S. și centrele de transfuzie sanguină județene și al municipiului București iau toate măsurile necesare pentru a oferi potențialilor donatori de sânge și componente sanguine umane, asigurarea confidențialității față de orice informație furnizată personalului autorizat, referitoare la starea lor de sănătate, la rezultatele testării donării lor și la orice viitoare identificare de către o terță parte, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

(2) Potențialilor donatori de sânge sau componente sanguine umane li se furnizează informațiile necesare potrivit anexei nr. 4 lit. b) .

Articolul 13

I.N.T.S. și centrele de transfuzie sanguină județene și al municipiului București iau toate măsurile necesare pentru ca toți donatorii din România care își manifestă dorința de a efectua o donare de sânge sau de componente sanguine umane să furnizeze informațiile prevăzute în anexa nr. 4 lit. c) .

Articolul 14

I.N.T.S. și centrele de transfuzie sanguină județene și al municipiului București vor asigura ca donatorii de sânge și componente sanguine umane să corespundă criteriilor de eligibilitate stabilite conform normelor prevăzute în anexa nr. 4 lit. d) .

Articolul 15

(1) Ministerele, celelalte organe centrale și locale ale administrației publice, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și instituțiile culturale, de radiodifuziune și televiziune sunt obligate să sprijine acțiunile de promovare organizate în scopul donării de sânge și componente sanguine umane, potrivit competențelor pe care le au.

(2) Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune și Ministerul Educației Naționale promovează campaniile umanitare de donare a sângelui, la nivel național.

(3) Primarii au obligația de a sprijini toate acțiunile de promovare a donării și de recoltare de sânge și componente sanguine umane, prin punerea la dispoziție de mijloace de informare a populației și de locații adecvate pentru echipele mobile de recoltare.

(4) I.N.T.S. și centrele de transfuzie sanguină județene și al municipiului București organizează campanii de informare, educare și comunicare pentru sănătate în domeniul transfuziei sanguine, în colaborare cu direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București.

(5) Cheltuielile pentru realizarea acțiunilor menționate menite să contribuie la educarea și informarea cetățenilor în scopul donării voluntare de sânge sau privitor la modul de recoltare și testare a produselor sanguine se vor face din sumele prevăzute anual în bugetul Ministerului Sănătății pentru promovarea donării de sânge.

(6) Promovarea donării de sânge prin presă, posturi de radio și televiziune este gratuită.

Articolul 16

Donarea de sânge se realizează atât în cadrul centrelor de transfuzie sanguină județene și al municipiului București, cât și în cadrul unităților mobile aparținând centrelor de recoltare de sânge, dotate corespunzător, care se deplasează în vederea recoltării de sânge de la potențialii donatori.

Articolul 17

(1) Donatorii de sânge au dreptul să primească, la fiecare donare, o alocație de hrană sub forma tichetelor de masă, care au caracteristicile fizice și valorice conform prevederilor Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Numărul tichetelor de masă, precum și alte drepturi și obligații ale donatorilor de sânge se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(3) Cheltuielile aferente drepturilor prevăzute la alin. (1) se suportă:

a) în anul 2006, din bugetele locale ale localităților în care instituțiile de profil cu activitate de recoltare de sânge în scop transfuzional își au sediul;

b) începând cu data de 1 ianuarie 2007, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății.

(4) În aplicarea prevederilor alin. (1) și (3) , Ministerul Sănătății elaborează norme aprobate prin ordin al ministrului sănătății cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerului Finanțelor Publice.

Articolul 17¹

(1) Donatorii de sânge primesc, la fiecare donare, un mesaj de mulțumire cu următorul text:Vă mulțumim că ați donat sânge în data de …….. . Fiecare picătură de sânge contează.

(2) În momentul în care s-a utilizat sângele recoltat, donatorii de sânge primesc un mesaj cu următorul text:Vă mulțumim! Un pacient a beneficiat de sângele donat de Dumneavoastră. Vă invităm să rămâneți donator constant de sânge!

(3) Donatorii de sânge primesc un mesaj de solicitare în situații de urgență sau la demararea unor campanii de donare de sânge. Mesajul poate cuprinde nevoia curentă de sânge, tipul și cantitatea necesară în cazurile de urgență.

(4) Cheltuielile necesare aplicării prevederilor alin. (1)-(3) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății.