(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi pensiile de serviciu ale personalului de specialitate interpret relații, consilier cabinet, referent cabinet, curier diplomatic, referent protecție, referent comunicații, cuvenite sau aflate în plată devin pensii pentru limită de vârstă în sistemul public, considerându-se îndeplinite condițiile prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii.

(2) Pensiile de serviciu prevăzute la alin. (1) se recalculează în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii conform legislației privind sistemul public de pensii.

(3) Dacă în urma recalculării rezultă un cuantum al pensiei din sistemul public de pensii mai mic decât cel al pensiei de serviciu se va menține în plată acesta din urmă până când din aplicarea formulei de calcul prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii rezultă un cuantum al pensiei din sistemul public de pensii mai mare decât al pensiei de serviciu.

(4) Fac excepție de la dispozițiile alin. (1) și (3) pensiile de serviciu ale personalului de specialitate interpret relații, consilier cabinet, referent cabinet, curier diplomatic, referent protecție, referent comunicații, în cazul cărora a fost stabilită și pensia din sistemul public de pensii, situație în care se acordă cuantumul pensiei celei mai avantajoase.