Pentru atingerea obiectivelor prevăzute de prezenta lege și îmbunătățirea calității activității de control, efectuate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 108/1999, republicată , cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, numărul de inspectori de muncă se suplimentează prin hotărâre a Guvernului. Articolul IV din prezenta lege transpune prevederile art. 10 și ale art. 14 din Directiva (UE) 2022/2.041 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 275 din 25 octombrie 2022, iar articolul XI transpune prevederile art. 9 din Directiva (UE) 2022/2.041 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 275 din 25 octombrie 2022.