LexistoriaDreptul la drept.

Legea 284/2015

Azi

Text integral · 3 articole

Articolul 1

Se aprobă participarea României la fondul Poverty Reduction and Growth Trust (PRGT), administrat de Fondul Monetar Internațional, cu o contribuție în sumă de 7.571.246 DST, reprezentând cota-parte ce îi revine în cadrul celei de-a doua runde de distribuire a profitului suplimentar obținut în urma operațiunilor de vânzare de aur ale Fondului Monetar Internațional, efectuate în perioada septembrie 2009 - decembrie 2010.

Articolul 2

Se autorizează transferul sumei de 7.571.246 DST din contul intermediar administrat de Fondul Monetar Internațional, în care suma respectivă a fost temporar depozitată, în contul general de subvenții al PRGT, denumit General Subsidy Account of the PRGT.

Articolul 3

Banca Națională a României va duce la îndeplinire prevederile prezentei legi.