(1) Transportatorii aerieni transmit datele PNR către UNIP cu 48 până la 24 de ore înainte de ora programată pentru plecarea zborului.

(2) Imediat după închiderea zborului, adică imediat după îmbarcarea pasagerilor în aeronava care se pregătește de decolare, și când niciun pasager nu se mai poate îmbarca sau nu mai poate debarca, transportatorii aerieni transmit către UNIP toate modificările sau completările intervenite cu privire la datele PNR aferente respectivului zbor de la momentul transmiterii realizate potrivit alin. (1) .

(3) În cazul în care evaluarea datelor PNR aferente unui zbor programat este necesară pentru a răspunde unei amenințări concrete privind comiterea unei infracțiuni de terorism sau a unei infracțiuni grave ori pentru prevenirea și înlăturarea unei amenințări la adresa securității naționale, UNIP, exclusiv ca urmare a unei cereri din partea unei autorități competente, solicită transportatorilor aerieni să transmită datele PNR aferente zborului în cauză în alte momente decât cele prevăzute la alin. (1) și (2) .

(4) Transportatorii aerieni transmit datele PNR către UNIP, în termenul indicat prin solicitarea prevăzută la alin. (3) .