(1) Autoritățile competente utilizează în cadrul activităților proprii datele PNR și rezultatele prelucrării datelor PNR primite de la UNIP, exclusiv în vederea analizării suplimentare a acestora pentru a stabili dacă este necesară sau nu dispunerea unor măsuri în oricare dintre scopurile prevăzute la art. 18 .
(2) La nivelul autorităților competente, datele PNR se prelucrează exclusiv de către persoanele desemnate potrivit art. 11 alin. (2) lit. b) și în limitele stabilite prin ordinele sau dispozițiile conducătorilor autorităților competente emise în temeiul art. 11 alin. (2) lit. c) .
(3) Dispozițiile alin. (1) nu aduc atingere exercitării atribuțiilor autorităților competente în situațiile în care alte infracțiuni sau indicii privind alte infracțiuni sunt descoperite în cursul aplicării măsurilor dispuse ca urmare a analizării datelor PNR și a rezultatelor prelucrării datelor PNR primite de la UNIP.
(4) Dispunerea de către autoritățile competente a oricărei măsuri cu caracter obligatoriu împotriva unei persoane exclusiv în baza prelucrării automatizate a datelor PNR ori pe baza rasei sau originii etnice a unei persoane, a opiniilor sale politice, a religiei sau a convingerilor sale filozofice, a apartenenței la un sindicat, a stării sale de sănătate, a vieții sexuale sau orientării sexuale este interzisă.