(1) Prezenta lege nu poate fi interpretată în sensul modificării în orice fel a obligațiilor ce revin transportatorilor aerieni potrivit dispozițiilor legale din domeniul protecției datelor cu caracter personal aplicabile acestora.

(2) În cadrul activităților necesare pentru transmiterea datelor PNR către UNIP, transportatorii aerieni rămân responsabili, în temeiul dispozițiilor legale din domeniul protecției datelor cu caracter personal aplicabile acestora, în ceea ce privește:

a) adoptarea măsurilor tehnice și organizatorice necesare pentru asigurarea protejării datelor PNR împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, precum și împotriva oricărei altei forme de prelucrare ilegală;

b) prelucrarea datelor PNR în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată, inclusiv informarea pasagerilor, prealabilă colectării datelor PNR, cu privire la faptul că acestea sunt transmise către UNIP;

c) colectarea datelor PNR în scopuri determinate, explicite și legitime și abținerea de la prelucrarea ulterioară într-un mod incompatibil cu aceste scopuri;

d) colectarea de date PNR adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate;

e) prelucrarea de date PNR exacte și actualizate;

f) păstrarea datelor PNR într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate.