Articolul I
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80 din 16 iunie 2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 17 iunie 2022, cu completările ulterioare, cu următoarea completare: – La articolul unic, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3¹) și (3²), cu următorul cuprins:(3¹) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul serviciilor Camerei Deputaților și Senatului, indiferent de data vacantării acestora, cu justificarea necesității și încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget, prin memorandum aprobat de Biroul permanent al fiecărei Camere a Parlamentului. (3²) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cadrul instituțiilor și/sau autorităților publice poate fi încadrat personal cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe posturi în afara organigramei, prin act administrativ al conducătorului instituției, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (10)-(10⁶) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.