LexistoriaDreptul la drept.

Articolul UNIC

Azi

Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, adoptată în temeiul art. 1 pct. III.3 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, cu următoarea completare: - După articolul 3 se introduce articolul 4 cu următorul cuprins: "Art. 4. - Persoanele care efectuează operațiuni de plati prin trezoreria statului, cu încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe, sunt pedepsite potrivit legii." Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 11 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TARACILA Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 16 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU