(1) În vederea obținerii despăgubirilor, proprietarii asupra imobilelor care fac obiectul exproprierii depun, în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoștința publică, o cerere scrisă și declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii.
(2) În termen de 30 de zile de la depunerea documentelor prevăzute la alin. (1), proprietarilor asupra imobilelor le sunt transmise despăgubirile cuvenite, în contul bancar indicat de aceștia.
(3) În situația în care nu s-au depus în termen documentele prevăzute la alin. (1) ori nu se pot identifica proprietarii, despăgubirea pentru imobilul expropriat se indisponibilizează într-un cont purtător de dobândă și se va elibera persoanelor care fac dovada dreptului de proprietate.