(1) În cazul contractelor de credit pentru achiziția de bunuri, dacă consumatorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, creditorul poate apela la căile legale în vederea returnării bunurilor după expirarea unui termen suplimentar de 30 de zile de la data scadenței ultimei obligații de plată neonorate.
(2) În cadrul termenului suplimentar prevăzut la alin. (1), înainte de a apela la căile legale pentru returnarea bunurilor, creditorul are obligația de a notifica fără întârziere consumatorul, justificând decizia sa, și de a solicita acordul scris al acestuia privind returnarea bunului. Notificarea consumatorului se face prin scrisoare recomandată. Data poștei se consideră data notificării.
(3) În cazul în care creditorul intră în posesia bunurilor, obligațiile dintre părți sunt astfel reglate încât să se asigure că repunerea în posesie nu atrage beneficii nejustificate. Aceste bunuri vor fi ridicate de vânzător, cu obligația acestuia de a restitui creditorului contravaloarea bunului respectiv.