(1) Dispozițiile prezentului articol se aplică în cazul cumpărării de produse sau al obținerii de servicii de la un furnizor cu îndeplinirea următoarelor condiții:
a) consumatorul încheie un contract de credit cu o persoană, alta decât furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii;
b) cel care acordă creditul și furnizorul de bunuri sau de servicii au în derulare un contract preexistent conform căruia se acordă credit în mod exclusiv clienților acestui furnizor;
c) consumatorul prevăzut la lit. a) obține creditul în virtutea acestui contract preexistent.
(2) Pentru bunurile sau serviciile - obiect al contractului de credit - care nu sunt furnizate ori sunt furnizate parțial sau nu sunt în conformitate cu contractul încheiat pentru furnizarea lor, consumatorul nemulțumit poate notifica, în vederea remedierii deficiențelor, furnizorului și/sau creditorului, în termen de 15 zile de la data la care bunurile sau serviciile au fost livrate, respectiv prestate, ori de la care acestea trebuiau să fie livrate sau furnizate. Data poștei este considerată data notificării.
(3) Furnizorul și creditorul vor fi răspunzători individual pentru despăgubirea consumatorului. Existența unui contract de credit nu va afecta în niciun fel drepturile consumatorului prevăzute de lege, pe care furnizorul de bunuri sau servicii cumpărate prin intermediul unui astfel de contract trebuie să le respecte. Creditorul răspunde pentru despăgubirea consumatorului numai în limita contractului de credit, dacă acțiunile consumatorului împotriva furnizorului de bunuri au eșuat.
(4) Dispozițiile alin. (1)-(3) nu se aplică în situația în care operațiunea respectivă se referă la valori mai mici decât suma de 200 euro.