Anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 4 aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins: "(1) Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare C.N.V.M., este o autoritate administrativă autonomă, de specialitate, independentă, autofinanțată, cu personalitate juridică. 2. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins: "(2¹) C.N.V.M. este autoritatea competentă de reglementare și supraveghere, în sensul art. 22 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit, și are atribuțiile și competențele stabilite prin acesta, exercitate în conformitate cu prevederile prezentului statut." 3. La articolul 1, alineatul (3) se abrogă. 4. La articolul 1, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatul (6)-(8), cu următorul cuprins: "(6) În toate problemele legate de organizarea și funcționarea C.N.V.M., precum și de reglementarea, autorizarea, supravegherea și controlul activității pe piața de capital se aplică prevederile prezentului statut și ale Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare. 5. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: "ARTICOLUL 2 Obiective fundamentale C.N.V.M. elaborează și aplică politica pieței de capital și are drept obiective fundamentale: 6. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins: "(2¹) Comisiile reunite prevăzute la alin. (2) vor efectua selecția propunerilor dintr-o listă care conține un număr mai mare de candidați decât numărul membrilor ce urmează a fi numiți, selectați exclusiv pe baza experienței și calificării tehnice în supravegherea sectorului financiar." 7. La articolul 3, alineatul (11) se modifică și va avea următorul cuprins: "(11) Membrii C.N.V.M. nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea ori omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credință și fără neglijență, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor prevăzute de lege." 8. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "(1) Numirea membrilor C.N.V.M. se face pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului, în condițiile alin. (3) și (4)." 9. La articolul 4, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins: "(3) Membrii C.N.V.M. trebuie să fie cetățeni români, cu domiciliul stabil în România, în vârstă de minimum 30 de ani, cu o bună reputație și pregătire profesională în domeniul economic sau juridic, având experiență de minimum 5 ani în sectorul financiar. 10. La articolul 4, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (5¹) și (5²), cu următorul cuprins: "(5¹) Revocarea din funcție a oricărui membru al C.N.V.M. se face în ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului prevăzute la art. 3 alin. (2), dacă acesta încetează să îndeplinească condițiile necesare pentru exercitarea atribuțiilor sale sau dacă se face vinovat de infracțiuni, incompatibile cu exercitarea calității de membru al C.N.V.M. (5²) Niciun membru al C.N.V.M. nu poate fi revocat din funcție din alte motive sau prin altă procedură decât cea prevăzută la alin. (5) și (5¹)." 11. La articolul 5, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins: "(7) În îndeplinirea atribuțiilor, atât membrii, cât și personalul C.N.V.M. nu vor solicita sau primi instrucțiuni de orice natură de la nicio altă instituție ori autoritate publică." 12. La articolul 6, partea introductivă a alineatului (3) se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) În cadrul negocierii sau al derulării unor acorduri internaționale la care România sau C.N.V.M. este parte, C.N.V.M. va acorda asistență, în special în ceea ce privește schimbul de informații și cooperarea în activitățile de investigare. Acest tip de asistență include, fără a se limita la acestea:". 13. La articolul 6, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3¹), cu următorul cuprins: "(3¹) În cadrul relațiilor de cooperare internațională, pentru a da curs solicitărilor formulate de către alte autorități competente similare care derulează investigații pentru încălcări ale legislației proprii, C.N.V.M. își exercită prerogativele legale cu care este învestită, în condițiile legii." 14. La articolul 6, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: "(4) C.N.V.M. va emite reglementări privind procedura de cooperare cu autoritățile competente similare, în conformitate cu legislația comunitară în vigoare." 15. La articolul 7, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (3¹)-(3³), cu următorul cuprins: "(3¹) C.N.V.M. este competentă să ia măsuri pentru impunerea respectării legislației pieței de capital și să aplice sancțiunile legale în cazurile de nerespectare a acestora. (3²) C.N.V.M. autorizează, controlează și verifică, pe baza raportărilor primite și prin inspecții la fața locului, registrele, conturile de numerar și de instrumente financiare și orice alte documente ale entităților reglementate, autorizate și/sau supravegheate, dacă apreciază că este necesar. (3³) C.N.V.M. are dreptul să solicite orice informații și să aibă acces la orice document, sub orice formă ar fi, de la și cu privire la orice persoană sau entitate supusă supravegherii sale, în exercitarea atribuțiilor sale de autorizare, supraveghere și control, pentru îndeplinirea obiectivelor fundamentale prevăzute la art. 2." 16. La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "(1) C.N.V.M. poate delega unor agenți ai săi ori unor instituții sau organisme ale piețelor de instrumente financiare una sau mai multe dintre prerogativele cu care este învestită prin lege." 17. După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12¹, cu următorul cuprins: "ARTICOLUL 12¹ Bugetul C.N.V.M. Bugetul anual de venituri și cheltuieli se aprobă de către C.N.V.M. și se verifică în execuție, conform practicilor și procedurilor controlului și auditului intern." 18. La articolul 13, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins: "(2) Veniturile C.N.V.M. provin din: 19. La articolul 13, alineatele (4) și (5) se abrogă. 20. După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 13¹, cu următorul cuprins: "ARTICOLUL 13¹ Valorificarea disponibilităților bănești Disponibilitățile bănești ale C.N.V.M., în vederea fructificării acestora, pot fi plasate, în condițiile existente pe piață și cu evitarea conflictului de interese, în instrumente purtătoare de dobândă la instituții de credit, în titluri de stat sau titluri ale administrației publice locale, precum și în alte instrumente cu grad de risc scăzut." 21. La articolul 14, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) Cheltuielile sunt stabilite prin bugetul anual al C.N.V.M., în conformitate cu obiectivele și sarcinile acesteia." 22. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins: "ARTICOLUL 15 Personalul C.N.V.M.

(2) C.N.V.M. reglementează și supraveghează piața de capital, piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate, precum și instituțiile, instrumentele și operațiunile specifice acestora."

(7) Orice dispoziții legale referitoare la organizarea și funcționarea C.N.V.M. și la piața de capital sunt administrate de către C.N.V.M.

(8) În caz de conflict între dispozițiile prezentului statut și ale Legii nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare, pe de o parte, și prevederile cuprinse în alte acte normative aflate în vigoare, pe de altă parte, se aplică prevederile prezentului statut și ale Legii nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare."

a) stabilirea și menținerea cadrului necesar dezvoltării piețelor de instrumente financiare;

b) promovarea încrederii în piețele de instrumente financiare și în investițiile în instrumente financiare;

c) asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;

d) promovarea funcționării corecte și transparente a piețelor de instrumente financiare;

e) prevenirea fraudei, a manipulării pieței și asigurarea integrității piețelor de instrumente financiare;

f) stabilirea standardelor de soliditate financiară și de practică onestă pe piețele de instrumente financiare;

g) adoptarea măsurilor necesare pentru evitarea apariției riscului sistemic pe piețele de instrumente financiare;

h) prevenirea afectării egalității de informare și tratament al investitorilor sau a intereselor acestora;

i) cooperarea pe plan internațional cu autorități competente similare, în scopul atingerii obiectivelor prevăzute la lit. a)-h)."

(4) Membrii C.N.V.M.:

a) nu pot fi soți și nici rude ori afini până la gradul al treilea cu Președintele României, președinții Camerelor Parlamentului, membrii Guvernului, guvernatorul Băncii Naționale a României, președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, membrii C.N.V.M.;

b) nu pot fi deputați ori senatori, membri ai unui partid politic;

c) se dedică exercitării atribuțiilor lor, cu posibilitatea desfășurării de activități didactice, de cercetare științifică și de consultanță sau expertiză pentru organisme internaționale, cu evitarea conflictului de interese;

d) nu pot fi membri în consiliile de administrație, directori executivi, cenzori ori auditori ai persoanelor juridice subiecte ale supravegherii C.N.V.M., Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sau Băncii Naționale a României ori acționari semnificativi la astfel de persoane juridice, atât ei, cât și membrii familiilor lor;

e) nu trebuie să aibă cazier fiscal sau judiciar."

a) o cotă de cel mult 0,08% din valoarea tranzacțiilor cu instrumente financiare supuse reglementării și/sau supravegherii C.N.V.M., suportată de către cumpărător, cu excepția instrumentelor financiare derivate;

b) o cotă lunară de cel mult 0,1% din valoarea activului net al organismelor de plasament colectiv;

c) o cotă de cel mult 0,5% din valoarea ofertelor publice de vânzare;

d) o cotă de cel mult 2% din valoarea ofertelor publice de cumpărare-preluare;

e) tarife și cote pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate;

f) tarife și cote percepute la activități pentru care se emite de către C.N.V.M. un act individual;

g) tarife și cote percepute pentru prestarea de servicii către entități supravegheate sau terțe persoane;

h) penalități stabilite prin reglementări proprii ca sancțiuni patrimoniale;

i) donații;

j) activități de editură, publicitate, multiplicare;

k) orice alte surse legale.

(3) Cotele și tarifele prevăzute la alin. (2) se stabilesc periodic prin regulament al C.N.V.M."

(1) Personalul C.N.V.M. va fi angajat conform prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prevederile art. 4 alin. (4) lit. c), d) și e) se aplică și salariaților C.N.V.M.

(3) Personalul angajat poate fi detașat în condițiile legii la alte autorități de reglementare din țară sau din străinătate, respectiv la entități supravegheate. În timpul detașării aceștia rămân angajați ai C.N.V.M. și semnează un contract de confidențialitate cu entitatea la care au fost detașați.

(4) Personalul C.N.V.M. nu răspunde civil sau penal, după caz, dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea ori omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bunăcredință și fără neglijență, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor de serviciu."

23. După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 15¹, cu următorul cuprins: "ARTICOLUL 15¹ Cheltuieli judiciare Cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare inițiate împotriva membrilor C.N.V.M. și a personalului acesteia se suportă de C.N.V.M., urmând a fi recuperate, după caz, de la persoana care a căzut în pretenții." 24. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins: "ARTICOLUL 16 Raportul anual de activitate În numele C.N.V.M., președintele acesteia prezintă Parlamentului, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al C.N.V.M., care cuprinde activitățile acesteia, situațiile financiare anuale și raportul de audit, ce vor fi dezbătute, fără a fi supuse votului, în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului." 25. La articolul 17, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: "(4) Actul individual prin care C.N.V.M. aplică sancțiunea cu amendă constituie titlu executoriu."